VIDEO Un bărbat s-a însurat cu trei gemene în aceeași zi. Toate îl ceruseră de bărbat
Dimensiune font:
„Mariage à trois”? Povești depășite! Un congolez s-a însurat cu triplete în aceeași zi, pentru că ele îi ceruseră simultan mâna. „A fost ca un vis”, a declarat poligamul Luwizo după evenimentul care a avut loc în localitatea South Kivu din partea răsăriteană a Republicii Democrate Congo.
„Când i-am spus că trebuie să se însoare cu toate trei, a fost șocat”, a declarat una dintre soții. „Dar, din moment ce se îndrăgostise de toate, nimic nu ne-a putut opri, deoarece și noi eram îndrăgostite de el.” Iar Luwizo a spus că a fost „obligat să se însoare cu toate pentru că sunt triplete.”
Inutil de spus că nu toată lumea fost încântată. „Părinții mei nu înțeleg și nu au participat la ceremonie”, a spus poligamul, care și-a urmat planurile fără binecuvântarea lor.
În ciuda acestora, măritișul cu același bărbat nu le deranjează pe miresele obișnuite să împartă totul din fragedă pruncie. Ba chiar nu și-au ascuns încântarea, una jubilând: „Azi suntem cât se poate de fericite, pentru că ni s-au îndeplinit visurile fără a fi despărțite din cauza soților.”
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau