Caz rar in Belgia: O pisica are coronavirus
Dimensiune font:
O pisica a fost infectata cu noul coronavirus in Belgia, contaminata de stapanul ei care era bolnav, au anuntat vineri autoritatile sanitare belgiene, excluzand orice risc de contaminare de la animal la om.
Cazurile de contaminare la animale domestice sunt rare, scrie AFP.
La Hong Kong, autoritatile au anuntat in ultimele saptamani doua cazuri: doi caini au fost "testati pozitiv cu Covid-19", potrivit acestora, in timpul unei campanii de testare care a fost facuta pe 17 caini si opt pisici care traiesc cu persoane purtatoare ale virusului.
In Belgia, descoperirea unui caz "confirmat" la o pisica a fost facuta de cercetatorii de la Facultatea de Medicina Veterinara din Liege (est), au explicat vineri autoritatile sanitare in timpul unei conferinte de presa.
Este vorba despre "un caz izolat" care poate aparea dupa "un contact apropiat intre animal si omul infectat", a subliniat medicul Emmanuel Andre, purtator de cuvant al autoritatilor cu privire la aceasta pandemie.
Virusul poate sa se transmita de la om la animal dar "nu exista motiv sa credem ca animalele ar putea fi vectori ai epidemiei in societatea noastra", a insistat medicul, adaugand analizele stiintifice facute in lume in aceasta privinta.
La Hong Kong, "cainii nu prezinta niciun simptom", in timp ce in Belgia "pisica suferea de probleme respiratorii si digestive", a afirmat Agentia federala belgiana pentru siguranta lantului alimentar (Afsca) intr-un comunicat.
"Pana in prezent, nimic nu indica faptul ca un animal domestic poate transmite virusul la om sau la alte animale de companie", a mai precizat autoritatea publica.
"Riscul de transmitere a virusului de la animalele domestice la om este meglijabil in raport cu riscul de transmitere prin contact direct intre oameni", a adaugat Afsca.
Ca masura de precautie, este "recomandat" sa fie aplicate regulile de igiena clasice cu un animal de companie: "a se evita contactul apropiat cu el, a se spala pe maini dupa ce atingi un animal, a nu lasa animalul sa va linga pe fata. Este vorba de a impiedica transmiterea virusului la animal si de a evita ca el sa nu devina purtator de virus", a concluzionat Afsca.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau