Testat pozitiv la COVID, James Cameron a ratat premiera filmului „Avatar: The Way of Water"
Dimensiune font:
Regizorul James Cameron a ratat premiera de la Los Angeles a celui mai recent film al său, ''Avatar: The Way of Water'', după ce a fost testat pozitiv pentru COVID-19, conform Variety şi contactmusic.com.
În vârstă de 68 de ani, cineastul care a regizat noua peliculă din seria cinematografică "Avatar" a declarat că s-ar fi infectat cu coronavirus în timpul unui zbor de la Tokyo, motiv pentru care a fost nevoit să absenteze de la evenimentul organizat luni seară la Dolby Theatre din Hollywood.
"Sunt în LA (Los Angeles - n.r.), tocmai m-am întors de la Tokyo şi am reuşit să iau COVID în avion, aşa că sunt izolat şi nu pot merge în seara asta la propria premieră", a declarat regizorul canadian pentru Deadline.
Cameron, care a participat la premiera de la Londra a filmului său, p 6 decembrie, a aflat că a contractat COVID-19 după un test de rutină.
"James Cameron are COVID, dar se simte bine. A fost testat pozitiv în cadrul unei testări de rutină regulată. El îşi va continua programul virtual, dar nu va fi la premieră", a precizat un reprezentant al grupului Disney.
Zoe Saldana şi Sam Worthington s-au numărat printre vedetele din distribuţia acestui sequel care au păşit luni seară pe covorul albastru întins la Hollywood.
Cele patru continuări programate în cadrul francizei "Avatar" beneficiază de un buget estimat la aproximativ 1 miliard de dolari, iar regizorul canadian a insistat recent că "The Way of Water", a doua producţie după "Avatar" (2009), va trebui să fie "al treilea sau al patrulea film cu cele mai mari încasări din istorie" doar pentru a-şi acoperi cheltuielile de producţie.
Lansat în urmă cu 13 ani, "Avatar" se situează în fruntea filmelor cu cele mai mari încasări din istorie, cu peste 2,9 miliarde de dolari americani obţinuţi în urma vânzărilor de bilete la nivel mondial.
Petru continuări sunt planificate în franciza "Avatar" până în 2028 şi ele urmează să fie lansate din doi în doi ani.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau