Spre exemplu, persoanele care deschid corespondența vecinilor de scară sau de bloc fără permisiunea acestora riscă să ajungă după gratii pentru o perioadă de până la un an. Legislația penală în vigoare consideră astfel de fapte drept infracțiune. E adevărat, în umele cazuri, cei care au citit scrisorile altora se pot alege doar cu o amendă penală.
Potrivit Codului penal, violarea secretului corespondenței constituie infracțiune și este pedepsită de lege dacă nu există consimțământul celui căreia i-a fost adresat plicul desfăcut. Concret, în actul normativ scrie că „deschiderea, sustragerea, distrugerea sau reținerea, fără drept, a unei corespondențe adresate altuia, precum și divulgarea fără drept a conținutului unei asemenea corespondențe, chiar atunci când aceasta a fost trimisă deschisă ori a fost deschisă din greșeală, se pedepsesc”.
Pe de altă parte, dacă un locatar își găsește locul de parcare primit de la primărie ocupat și, de nervi, zgârie mașina străină riscă inclusiv o pedeapsă cu închisoarea de până la doi ani. În astfel de situații, fapta este încadrată în Codul penal la infracțiune de distrugere.
”Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuințare a unui bun aparținând altuia (...) se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”, scrie în Codul penal. În legătură cu acest subiect, Avocatnet precizează că păgubitul trebuie să depună o plângere la poliție pentru ca autorul faptei să fie tras la răspundere pentru fapta lui.
Adauga comentariul tau