Panică la Salina Praid: Tunelul de acces a fost inundat. Înăuntru erau circa 1.000 de turiști care au fost scoși ulterior cu autobuzele
Dimensiune font:
Un incident a avut loc, sâmbătă, la Salina Praid, unde tunelul de acces a fost inundat de un izvor natural. Aproximativ 1.000 de turişti care se aflau la acel moment în salină au fost scoşi cu autobuzele, după ce iniţial transportul către suprafaţă a fost întrerupt pentru a permite echipelor de intervenţie evacuarea apei din subteran.
Bogdan Colceriu, ofiţer în cadrul Inspectoratului judeţean de Jandarmi Harghita, a declarat la Digi 24 că ”în urma inundării tunelului de acces în salină, de către un izvor natural, transportul turiştilor către suprafaţă a fost întrerupt temporar, pentru a permite echipelor de intervenţie evacuarea apei din subteran”, relatează News.ro.
”În salină, la acel moment se aflau aproximativ 1.000 de turişti, aceștia fiind evacuaţi la suprafaţă, în siguranţă, cu autobuze care au circulat la interval de 30 de minute. În salină au fost întrerupte alimentarea cu apă a băilor şi a unităţilor economice precum şi a internetului. La faţa locului au intervenit doi jandarmi din cadrul postului de jandarmi Staţiune Balneo-Climaterică Praid dar şi doi elevi de la şcoala de Jandarmi Fălticeni, care se aflau în practică la acest post, a mai spus ofiţerul.
El a precizat că aceştia au coborât în salină pentru a vorbi cu turiştii şi pentru a-i calma, pentru a fi transportaţi la suprafaţă în siguranţă.
Ofiţerul a mai spus că echipele de intervenție au intervenit imediat pentru a opri debitul apei în canalul de acces iar turiştii au fost informaţi ulterior despre eveniment.
”Nu au fost evenimente grave sau ieşite din comun care să ducă la punerea în pericol a vieţii acestora. Toţi cei 1.000 de turişti au fost scoşi la suprafaţă în siguranţă şi nu există alte probleme. Momentan se lucrează la remedierea situaţiei, urmând ca salina să reintre în funcţiune imediat ce problema este remediată”, a mai spus Bogdan Colceriu.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau