S-a dat startul noii ediții a Litoralului pentru toți
Dimensiune font:
A început o nouă ediţie a programului „Litoralul pentru toţi”.
Preţurile sunt mai mici faţă de vârful sezonului chiar şi cu 75 la sută – spun reprezentanţii HoReCa. Iar ofertele celor peste 70 de hoteluri înscrise în program sunt cele mai avantajoase din acest an – precizează Ştefan Necula, reprezentantul unui operator de turism.
Ştefan Necula: Noi credem că spre sfârşitul sezonului afluenţa de turişti va fi una mare. Rezervările au început să se facă încă de la debutul acestei oferte. Hotelierii au ţinut să pornească mai devreme acest program pentru că şcoala va începe mai devreme şi atunci, pentru a beneficia cât mai mulţi turişti de această ofertă, numărul turiştilor care sunt interesaţi de „Litoralul pentru toţi” este în creştere. Să sperăm că şi după data de 5 septembrie se va întâmpla acelaşi lucru.
Programul „Litoralul pentru toţi” se desfăşoară până la sfârşitul lunii septembrie şi este completat cu oferte speciale pentru seniori, transmite Radio România Constanţa. Rezervările se pot face prin agenţiile de turism sau direct la hoteluri, iar sejururile vor putea fi achitate şi cu vouchere de vacanţă.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau