Turiștii au abandonat Litoralul românesc. Nici Delta Dunării nu mai este atractivă!
Dimensiune font:
Hotelierii din Mamaia apelează la măsuri disperate pentru a salva ce se mai poate din sezonul care se prefigurează a fi cel mai slab din ultimele 3 decenii. Deși este vârf de sezon, prețurile în restaurante au scăzut simțitor, dar parcările continuă să fie goale, semn că turiștii nu par convinși să mai vină în stațiunea fanion. Și în Delta Dunării, turismul a fost serios afectat. La Sfântu Gheorghe, una dintre destinațiile cele mai vânate în anii trecut, fluxul de vizitatori este redus cu cel puțin 25% față de anul precedent.
La Mamaia, în disperare de cauză, patronii au redus cu 20%-25% prețurile la mâncare, iar pentru a obține un șezlong pe plajă este suficientă o consumație de 40 sau 50 de lei, potrivit Newsweek.
Dincolo de cifrele care indică faptul că Mamaia este departe de sezonul de succes de anul trecut, cea mai clară dovadă sunt parcările goale, faleza aproape goală și mormanele de gunoi care zac pe lângă tomberoanele stradale pline.
Chiar și magazinele și terasele de pe marginea aleilor par abandonate.
De altfel, omul de afaceri Mohammad Murad, unul dintre cei mai importanți operatori de turism de pe litoral, a estimat că față de anul trecut, numărul de turiști într-o săptămână de vârf de sezon a scăzut de la 140.000 la 80-90.000.
De criza din stațunile Mamaia și Vama Veche se pare că profită Eforie. Plajele nu duc lipsă de turiști, iar prețurile mai mici la cazare, mâncare și șezlonguri i-a făcut pe tot mai mulți români să se înghesuie aici. Oamenii spun că timp de trei zile, cu un buget de aproximativ 4.000 de lei se distrează toată familia, potrivit Realitatea Plus.
Dezastru și în Delta Dunării
Și Delta Dunării, o altă destinație populară în anii trecuți, situația este dramatică. O estimare oficială arată că în primele 5 luni numărul vizitatorilor a fost cu circa 27% mai mic față de aceeași perioadă a anului trecut. O asociație a operatorilor de profil, care dau vina atât pe creșterea prețurilor, cât şi a războiului din Ucraina, având în vedere apropierea de țara vecină.
În localitatea Sfântu Gheorghe, una dintre destinațiile preferate ale celor care doresc să evite aglomerația din stațiuni și preferă peisaje și plajele sălbatice, numărul turiștilor a scăzut considerabil, estimările localnicilor variind între 20% și 40%.
Un șezlong pe plaja costă 35 de lei, cu o băutură gratis, dar nici jumătate din capacitate nu este ocupată.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau