Viceprimarul Timofciuc a întors „armele”, pentru câteva ore!

1timofciuc

Dimensiune font:

| 01-07-2024 08:00

* totul s-a reglat în cadrul unei ședințe extraordinare, în care a fost aprobată organigrama unei noi Direcții în cadrul Primăriei - Investiții Școli și Spitale (DISS), care va avea în componență 16 angajați și care va funcționa începând cu data de 1 iulie 2024, propusă de viceprimarul Răzvan Timofciuc, dar neinclusă, inițial, în ordinea de zi

Consilierii locali au respins, vineri, proiectul de hotărâre privind aprobarea organigramei, statului de funcții și a regulamentului de organizare și funcționare ale aparatului propriu al Primarului Municipiului Iași.

Supărat că propunerea sa, de introducere în noua organigramă a unei noi direcții, care să se ocupe de „supravegherea și coordonarea” instituțiilor de învățământ preuniversitar, nu a fost inclusă în proiectul de reorganizare a instituției, viceprimarul Răzvan Timofciuc, cel care urma să asigure, cel puțin teoretic, majoritatea simplă în Consiliul Local, s-a abținut de la vot, alăturându-se Opoziției (de la PSD și USR), lucru care a făcut ca, în final, proiectul de hotărâre să fie respins, la limită.

În urma acestei situații, primarul Mihai Chirica a convocat o ședință extraordinară în aceeași zi, la ora 18, cu un singur proiect de hotărâre pe ordinea de zi, respectiv aprobarea organigramei, statului de funcții și a regulamentului de organizare și funcționare ale aparatului propriu al Primarului Municipiului Iași, în care a fost inclusă în organigramă și Direcția Investiții Școli și Spitale (DISS), care va avea în componență 16 angajați și care va funcționa începând cu data de 1 iulie 2024, propusă inițial de viceprimarul Răzvan Timofciuc.

În urma supunerii la vot, noua organigramă a fost aprobată cu 21 de voturi „pentru” (PNL, PMP și USR) și 5 „abțineri” (PSD).

De remarcat că, în ceea ce privește proiectele de hotărâre privind organigramele, statele de funcții și regulamentele de organizare și funcționare  ale celorlate instituții din subordinea Primăriei, aflate pe ordinea de zi a ședinței de vineri, 28 iunie, respectiv Creșa „Sfânta Maria” a Municipiului, Ateneul Național din Iași, Clubul Sportiv Municipal (CSM) Iași și Editura „Junimea”, acestea au trecut cu majoritate de voturi, singurul proiect de hotărâre care a fost aprobat la limită, cu 14 voturi „pentru” și 10 „abțineri”, fiind cel referitor la aprobarea organigramei, statului de funcții și a regulamentul de organizare și funcționare a Casei de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iași.

Tot la limită (14 voturi „pentru” și 9 „abțineri”) a trecut și proiectul de hotărâre privind aprobarea organigramei, statului de funcții și a regulamentului de organizare și funcționare a Direcției de Asistență Socială (DAS), în timp ce proiectul de reorganizare a Direcției Locale de Evidența Persoanelor (DLEP) a trecut cu 18 voturi „pentru” și 5 „abțineri”. Edi MACRI  

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Un foarte tânăr hoţ debutant a fost trimis la şcoală
04/07/2024 21:39

După ce a terminat clasa a VIII-a, Ionel L. din Oproaia, comuna Ţibana, a renunţat la studii. Timp de trei ani, el a trăit de pe o zi pe alta. Lucra ocazional pentru diverşi consăteni, altora le făcea mi ...

Un cioban neliniştit rămâne în arestul preventiv, deşi a încetat procesul penal
04/07/2024 21:37

Pe Constantin C., un cioban din Scobinţi, inceputul de an l-a prins cu o schimbare radicală de comportament. Dacă pană atunci se dovedise un soţ şi un tată grijuliu şi iubitor, din ianuarie incoace, a f ...

Sfaturi din partea psihologilor - Cum poate fi motivat un elev care a suferit un eșec la un examen
04/07/2024 21:36

* „În primul rand, părintii trebuie să isi asume un eventual esec impreună cu elevii. Este un esec comun, deoarece părintii sunt cei care se implică in activitătile copiilor. Cei mici nu trebu ...

Prezenţă de 98,3% la proba profilului, la Bacalaureat
04/07/2024 21:35

 Ieri, la Iasi, la proba de Bacalaureat la alegere a profilului si a specializării, in functie de filieră, profil si specializare, au lipsti doar 88 de elevi. La Istorie şi Geografie profesorii spun c ...

Universitățile ieșene, în pragul admiterii
04/07/2024 21:33

Elevii au terminat examenul de Bacalaureat si se gandesc deja unde vor da la facultate. Universitatile din Iasi vin cu o ofertă impresionantă. Locurile la buget sunt mai multe anul acesta. Bătaia mare pe loc ...

Medicina la sate, o mare provocare
04/07/2024 16:14

Conform datelor Organizatiei Mondiale a Sănătătii (OMS), locuitorii din zonele rurale au, in general, un acces mai redus la servicii medicale in comparatie cu cei din mediul urban. Aceasta se datorează unei ...

Concursul literar transfrontalier „La izvoarele înțelepciunii”
04/07/2024 15:34

Vineri, 5 iulie 2024, incepand cu ora 10.00, la Filiala „Ion Creangă” a Bibliotecii Judetene „Gh. Asachi” se va desfăsura etapa finală a editiei a XXXIV-a a Concursului literar transf ...

Proiecție de gală la Cinema Ateneu
04/07/2024 15:03

Programul premierelor de film continuă si in luna iulie la Cinematograful Ateneu din Iasi, iar cinefilii sunt asteptati la o selectie variată de productii in perioada 5-10 iulie 2024. Filmul horror Exorcism ...

Gala de deschidere SFR 15: Proiecția filmului NASTY și concert aniversar VUNK
04/07/2024 14:24

  Cea de-a 15-a editie a festivalului Serile Filmului Romanesc va fi deschisă miercuri, 31 iulie 2024, incepand cu ora 18.30, in punctul 0 al Iasului - Piata Unirii. Pe ecranul amplasat in aer liber va f ...

Iaşi: Bărbat arestat preventiv pentru comiterea mai multor infracţiuni de ultraj. El a ameninţat în repetate rânduri doi poliţişti, spunându-le că îi va decapita cu o coasă
04/07/2024 14:15

Un bărbat din judeţul Iaşi a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind inculpat pentru mai multe infracţiuni de ultraj. El a ameninţat in repetate randuri doi poliţişti, cărora le-a transmis că i ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei