Sanatate

Spitalele, grav afectate de reducerile bugetare

Conducerea Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB) şi managerii celor 19 unităţi administrate prin aceasta cer Executivului, premierului Marcel Ciolacu, miniştrilor Sănătăţii şi Finanţelor, Alexandru Rafila şi Marcel Boloş, modificarea OUG nr. 90/2023 privind reducerea cheltuielilor bugetare, deoarece are "impact profund negativ asupra pacienţilor şi spitalelor". Potrivit unui comunicat al ASSMB transmis, luni, AGERPRES, memoriul comun semnat de conducerea Administraţiei Spitalelor şi de managerii celor 19 spitale din Capitală solicit ...

România are cele mai multe persoane cu handicap din Europa
06/11/2023 13:34

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, luni, că Romania a ajuns la peste 800.000 de persoane cu handicap şi este pe primul loc in Europa la acest capitol. El a fost intrebat dacă s-a discutat problema persoanelor cu handicap in şedinţa coaliţiei şi dacă se fac controale in acest moment la dosarele persoanelor cu handicap. "A fost un control făcut in urma unor sesizări şi au fost foarte multe dosare găsite. Avem o singură problemă, am ajuns la peste 800.000 de persoane cu handicap. Suntem pe primul loc in Europa. Nu cred acest lucru. Este total incorect, ca şi cu cei cu conc ...

Invazia ploșnițelor: au ajuns și în apartamentele românilor. „Experiența e cam ca la COVID, doar că poate mai rea
06/11/2023 12:36

                              ​Plosnitele de pat au devenit cosmarul unora dintre romani in ultimele luni. Dacă in presă s-a vorbit, initial, despre invazia de plosnite din Franta, in ultimele săptămani se vorbeste tot mai des, inclusiv in titlurile din presă, si despre o invazie in Bucuresti. Plosnitele au ajuns in o parte dintre apartamentele din Capitală, iar pe retelele sociale circulă povestile unor persoane care nu ...

Talibanii fac și lucruri bune: Producţia de opiu a scăzut cu 95%, după interzicerea culturii de mac, în Afganistan
06/11/2023 00:59

Producţia de opiu din Afganistan a scăzut cu 95% după interzicerea culturii de mac pentru opiu de către guvernul taliban, in aprilie 2022, a constatat intr-un raport publicat duminică Biroul ONU pentru Droguri şi Criminalitate (UNODC), citat de dpa şi AFP. Biroul ONU este preocupat totuşi de "consecinţele umanitare pentru numeroase comunităţi rurale vulnerabile" ale acestei scăderi, cultivatorii fiind nevoiţi să se reorienteze către culturi alternative, mult mai puţin rentabile, scrie agerpres.ro. Directoarea executivă a UNODC, Ghada Waly, a subliniat că Afganistanul are ne ...

Rafila comentează sec situația lui Dorian Popa: Îmi cer scuze dacă trebuia să-l cunosc. Nu cred că trebuie să-i acordăm foarte multă atenţie
06/11/2023 00:58

Rafila comentează ironic situatia lui Dorian Popa: Imi cer scuze dacă trebuia să-l cunosc. Nu cred că trebuie să-i acordăm foarte multă atenţie Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă că nu il cunoaşte pe Dorian Popa, dar este de părere că, avand in vedere că acesta a fost depistat drogat la volan, nu ar trebui să i se acorde multă atenţie, pentru că nu ar trebui să fie un om care influenţează alte persoane. „Nu cunosc situaţia domnului Popa, nu-l cunosc nici pe el, de fapt, vă spun sincer, inţeleg că e celebru dar e prima dată cand am auzit despre el ş ...

Medicii recomandă vaccinarea antigripală: ,,Dubla infectare poate fi extrem de periculoasă”
05/11/2023 23:25

Sezonul rece a inceput, iar virozele respiratorii, gripa şi cazurile de imbolnăvire cu coronavirus au inceput deja să işi facă simţită prezenţa. Conform medicilor infecţionişti, există şi pacienţi care prezintă cazuri mai speciale, ce sunt greu de gestionat. Este vorba despre persoanele care suferă de dublă infectare, cu virusul gripal şi COVID-19. În aceste condiţii, cadrele medicale ii indeamnă pe ieşeni să se vaccineze antigripal in această perioadă a anului, pentru a fi imunizaţi mai ales pe perioada sărbătorilor de iarnă, cand interacţiunea intre oameni ...

De ce se agravează ulcerul și gastrita toamna: Trei motive de care să ții seama
05/11/2023 09:09

De ce se agravează ulcerul si gastrita toamna: Trei motive de care să tii seama. Pe langă tipurile de gripă sezonieră, a căror crestere este observată toamna, medicii observă adesea o crestere a numărului de pacienti cu probleme digestive cronice, inclusiv gastrită si ulcer, in octombrie-noiembrie. Există multe patologii digestive – de la dispepsia functională, pe care o numim cel mai adesea indigestie, pană la afectiuni grave in care stomacul, intestinele sau ficatul sau pancreasul sunt grav afectate. Cele mai multe patologii devin cronice. Perioadele in care boala nu vă der ...

ULTIMA ORA

Subscrisa TIMOFTE INSOLV SPRL, cu sediul in municipiul Piatra Neamt, Aleea Plaiului nr.10, bl.B1, sc.B, parter, apt.23, judetul Neamt, inregistrata in Registrul Formelor de Organizare al UNPIR sub nr. RFO II-0779, Atestat 2A0779, Cod Fiscal: RO33718032, Tel/fax: 0233272861, mobil: 0745455926/0744995468, Adresa e-mail: timofteinsolvsprl@gmail.com, In calitate de administrator judiciar al debitorului S.C. POLIVALENT S.R.L., conform Incheierii de sedinta nr.153/F din data de 13.09.2022, pronuntata de Tribunalul Neamt-Sectia a-II-a Civila, de Contencios Administrativ si Fiscal, in dosarul nr.2465/103/2022, Emite urmatoarea Decizie suspendare si amanare licitatii: Avand in vedere eroarea strecurata in cuprinsul publicatiilor de vanzare intocmite pentru bunurile apartinand debitoarei SC POLIVALENT SRL, transmise in presa locala si centrala, primarii, dosarul cauzei, pe site-ul UNPIR si in BPI, administratorul judiciar DECIDE: Anularea tuturor licitatiilor organizate pentru aceste active, urmand sa fie prorogata reluarea licitatiilor la o data ce va fi stabilita ulterior, motivat de urmatoarele aspecte: Administratorul judiciar precizeaza faptul ca, in publicatiile intocmite, comunicate si afisate nu coincide suprafata de teren situata in intravilanul satului Uricani, com. Miroslava, judet Iasi, care face obiectul contractului de concesiune nr. 26700/24.08.2018 incheiat cu Primaria comunei Miroslava, judetul Iasi, pentru o perioada de 49 de ani, in sensul ca, in unele publicatii este mentionata suprafata de 10.000 mp, iar in alte publicatii suprafata de 20.000 mp. Totodata prezenta decizie este fundamentata si pe finalizarea demersurilor de intabulare a imobilului in cartea funciara si de dezembrare a imobilului concesionat, demersuri inititate de administratorul special al societatii Polivalent SRL. De asemenea, s-a constatat faptul ca nu au fost respectate termenele de publicitate a vanzarii prevazute la art.838 alin.2 Cod proc. Civila. Prin urmare, in conformitate cu art.845 CPC, administratorul judiciar decide amanarea licitatiei din data de 28.10.2024 la o data ulterioara, cu refacerea formalitatilor de publicitate si finalizarea demersurilor privind intabularea si eventual dezmembrarea imobilului ce face obiectul contractului de concesiune incheiat cu Primaria comunei Miroslava. Administrator Judiciar, Timofte Insolv SPRL.

ANUNȚ DE PARTICIPARE LA LICITAȚIE PUBLICĂ. Privind concesiunea prin licitație publică a unui teren extravilan, domeniului privat al Comunei Tămășeni, Jud. Neamt. 1.Informații generale privind autoritatea contractantă in special denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, număr telefon, fax și/sau adresa e-mail, persoană contact: Comuna Tămășeni, strada Unirii, nr.157 județul Neamț, telefon: 0233749494, fax: 0233749333, e–mail: primariatamaseni@yahoo.com. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, in special descrierea bunurilor care urmează să fie concesionate:Teren în suprafață de 1000 mp, ce aparține domeniului privat al Comunei Tămășeni, situat pe strada Traian din satul Tămășeni, comuna Tămăeșni; Concesiunea se va realiza conform HCL nr.51/16.10.2024 si OUG nr. 57/2019. 2.Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc in caietul de sarcini. 2.1.Modalitatea sau modalitațile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar din documentația de atribuire:la sediul Comunei Tămășeni sau în baza unei solicitari scrise sau in format electronic adresate către Primăria comunei Tămășeni. 2.2.Denumirea si datele de contact ale compartimentului de la care se pot obține un exemplar din documentația de atribuire: Primăria comunei Tămășeni, Compartiment administrare domeniul public și privat, fond funciar, cadatru și resurse umane. 2.3.Costul si condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ: 10,00 lei poate fi achitat in numerar la casieria unitații. 2.4.Data–limită de pentru solicitarea clarificărilor 05.11.2024 ora 12:00. 3.Informații privind ofertele: 3.1.Data-limită de depunere a ofertelor:11.11.2024 ora 15:00. 3.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț, la registratură.3.3.Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: 2 exemplare. 4.Data si locul la care se va desfașura sedința publică de deschidere a ofertelor:14.11.2024 ora 10:00, Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț. 6.Denumirea, adresa, numărul de telefon și /sau adresa de e-mail ale instanței competente in soluționarea litigiilor apărute si termenele pentru sesizarea instanței: Judecătoria Roman, Piata Roman Voda nr. 1 cod postal 611022 telefon 0233 743858 fax 0233 742583, e-mail: jud-roman@just.ro.
S-a confirmat: radiațiile telefoanelor afectează cantitatea și calitatea spermatozoizilor
03/11/2023 21:36

De-a lungul anilor, ipoteza că radiatiile telefoanelor afectează sperma a fost un subiect semnificativ de cercetare stiintifică si de ingrijorare a publicului. Pană acum, rezultatele studiilor efectuate pe această temă au fost inconsecvente. În timp ce unele studii nu au găsit efecte vizibile ale radiatiilor, altele au arătat că radiatiile telefoanelor afectează sperma.   Acum, un studiu transversal semnificativ pe această temă a fost lansat de o echipă de la Universitatea din Geneva (UNIGE) in asociere cu Institutul Elvetian de Sănătate Publică si Tropicală (S ...

Ai peste 60 de ani? De ce servicii medicale de prevenție beneficiezi gratuit?
02/11/2023 11:45

 Persoanele care au implinit varsta de 60 de ani beneficiază de o serie de servicii medicale de preventie decontate 100% de Casa Natională de Asigurări de Sănătate. Care sunt acestea si cand este recomandat să mergi la medic?   medic  Înainte de toate, este bine să stiti că, pentru categoria de persoane cu varsta peste 60 de ani, consultatia de preventie la medicul de familie pentru depistarea precoce a unor afectiuni se acordă de două ori pe an.  Această consultatie include: Evaluarea stilului de viată si a comportamentelor cu impact asupra ...

Mare artistă a României, internată cu Alzheimer într-un azil al groazei! Nu se mai știa nimic despre ea din 2010: “Trăiește în condiții greu de imaginat”
02/11/2023 01:08

Aura Urziceanu, una dintre cele mai mari voci ale Romaniei din perioada regimului comunist, ar trăi uitată de toată lumea intr-un azil public din Canada. Considerată incă cea mai bună voce de jazz a Romaniei din toate timpurile, solista care va implini 77 de ani la jumătatea lunii decembrie s-ar afla de cativa ani buni intr-un cămin amărat, uitată de toată lumea! Surse care cunosc incă bine fenomenul muzical romanesc au declarat pentru CANCAN.RO că nu există termen de comparatie intre conditiile azilului in care trăieste de ceva vreme Irinel Columbeanu si cel al Aurei Urziceanu ...

Semne din bătrâni care anunță cum va fi iarna
02/11/2023 00:43

Traiul patriarhal al satelor de odinioară era ghidat după semne. Strămosii nostri, de pildă, puteau prezice cum va fi vremea după anumite semne ale naturii. Bătranii spun că semnele naturii sunt grăitoare, animalele fiind cele care vestesc orice fenomen al naturii ce va veni, acestea păstrandu-si mult mai bine decat omul instinctul primar si instinctul de conservare. Oamenii mai intelepti ai satului spun că semnele naturii sunt sigure, şi că doar oamenii care trec degeaba prin viată nu le pot vedea. Iată 13 semne care „spun” cum va fi iarna: 1. Dacă lebelele ple ...

Opt ani de la tragedia din clubul Colectiv din București
30/10/2023 13:53

Astăzi se implinesc opt ani de la tragedia din clubul Colectiv din Bucuresti. 65 de tineri au murit in urma incendiului produs in clubul bucurestean in noaptea de 30 noiembrie 2015. Alte 160 de persoane au fost rănite. La concertul sustinut de trupa Goodbye to Gravity participau 300 de persoane. Anchetele ulterioare au arătat faptul că nu erau stabilite sau respectate normele de sigurantă. Primele condamnări definitive in acest dosar au venit abia anul trecut. Fostul primar al Capitalei, Cristian Popescu Piedone, a fost condamnat la patru ani de inchisoare, insă a stat după gratii ...

Anual, peste 60.000 de români suferă un accident vascular cerebral
30/10/2023 10:15

Bolile cerebrovasculare reprezintă una dintre principalele cauze de deces şi dizabilitate in Romania, iar anual peste 60.000 de romani suferă un accident vascular cerebral, transmite Ministerul Sănătăţii (MS). Mesajul a fost publicat pe Facebook, duminică, de Ziua Mondială a Accidentului Vascular Cerebral. "Ziua Mondială a Accidentului Vascular este un moment simbolic care atrage atenţia asupra importanţei programelor de prevenţie, diagnostic, tratament acut şi reabilitare adecvate pentru o patologie care schimbă in mod radical vieţile a zeci de mii de romani in fiecare ...

Virusul care face prăpăd în Franța! Ochii încep să sângereze, iar șansa de a scăpa cu viață scade cu până la 40%
29/10/2023 15:12

Virusul care face prăpăd in Franta. Ochii incep să sangereze, iar sansa de a scăpa cu viată scade cu pană la 40%. Oamenii de stiintă se tem că ar putea ajunge in curand in Marea Britanie, scrie Daily Star. Oamenii de stiintă se tem că virusul care provoacă febra hemoragică Crimeea-Congo (CCHF), identificat deja la căpuse, in Pyrénées Orientales, la granita de nord-est a Frantei cu Spania, este pe cale să ajungă si pe coastele britanice.   Potrivit autoritătilor franceze de sănătate publică, care au emis o actualizare la inceputul acestei săptămani, &b ...

Peste o treime dintre copii rabdă de foame
15/10/2023 14:34

Nivelul ridicat al inflatiei si cresterea costului vietii contribuie la extinderea foametei pe plan mondial, arată un studiu in care au fost incluse 16 tări. Cercetarea a fost realizată la comanda organizatiei umanitare World Vision International cu puţin inaintea Zilei mondiale a alimentaţiei, marcată luni, 16 octombrie. Pentru 59% dintre părinţii chestionaţi foamea şi malnutriţia in familiile lor, in special in randul copiilor, constituie un puternic motiv de preocupare. Totodată, 46% dintre ei sunt ingrijoraţi in ce priveşte procurarea banilor necesari pentru a cumpăra manca ...

Un nou transplant de inimă la Târgu Mureș
13/10/2023 11:59

Şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant Targu Mureş, dr. Horaţiu Suciu, a anunţat, vineri, efectuarea celui de-al cincilea transplant cardiac din acest an, la un pacient in varstă de 53 de ani, aflat in stare de insuficienţă cardiacă. "În cursul serii trecute, am efectuat o intervenţie de transplant cardiac la un pacient in varstă de 53 de ani, un pacient aflat in stare avansată de insuficienţă cardiacă, dependent de medicamente, de patul de terapie intensivă. Un pacient care era la ...

 Serviciile de terapie pentru copiii cu autism vor fi decontate de Guvern
10/10/2023 15:34

După trei ani de asteptare si eforturi sustinute, Asociatia Help Autism a obtinut din partea guvernului decontarea directă a serviciilor de terapie. Este un rezultat important atat pentru persoanele diagnosticate cu tulburare de spectru autist, cat si pentru familiile acestora. Victoria a fost celebrată, cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătătii Mintale, printr-un eveniment artistic unic. Autismul este considerată cea mai răspandită tulburare a copilăriei. 22.000 de copii si adolescenti romani trăiesc cu diagnostic de afectiune mintală. Unul din patru copii cu autism nu merge la grădi ...

 Numărul dependenților de noroc este tot mai mare
09/10/2023 11:36

Dependenţa de jocuri de noroc reprezintă o tulburare a impulsurilor, iar cazurile de persoane dependente au crescut in ultima perioadă, precizează psihiatrii, fenomenul fiind declanşat atat de problemele financiare, cat şi de conjunctură, dintr-o obişnuinţă similară cu cea care provoacă alcoolismul.  Potrivit specialiştilor, jocurile de noroc pot provoca dependenţă patologică, o tulburare care afectează persoane din toate păturile sociale, cu precădere cele care nu se bucură de o situaţie financiară bună şi care speră intr-un caştig rapid fără efort. Atunci ca ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei