Moldova

Pompierii din Neamț au o autospecială nouă. Are o capacitate de 10 tone de apă

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) ''Petrodava'' al judeţului Neamţ a primit o autospecială nouă pentru stingerea incendiilor, ce are o capacitate de 10 tone de apă. Purtătorul de cuvant al instituţiei, locotenentul Irina Popa, a declarat că autospecială este destinată intervenţiei pentru stingerea incendiilor in mediul urban şi rural, ce necesită cantităţi insemnate de substanţe stingătoare, punandu-se accent pe deplasarea rapidă, realizarea in timp scurt a dispozitivului de intervenţie şi utilizarea apei cu randament ridicat de stingere. Autospeciala a fo ...

„Activiştii de mediu încearcă să inducă în eroare opinia publică”
11/07/2022 14:43

Direcţia Silvică Iaşi consideră că apariţia in spaţiul media şi pe reţelele de socializare, in ultimele zile, a unor materiale referitoare la presupuse tăieri si sustrageri ilegale de masă lemnoasă din Pădurea Barnova - Dobrovăt, ce face parte din fondul forestier administrat de ocoalele silvice Lunca-Cetătuii si Dobrovăt, nu este altceva decat „o manipulare a persoanelor iubitoare de natură si pădure”. „În mass-media se foloseste in mod repetitiv si pro-cauză termenul de defrisare, cu trimitere la lucrările silvotehnice obligatorii efectuate in baz ...

 Două case de tip familial şi un centru de zi pentru copii vor fi construite la Truşeşti
11/07/2022 14:05

Două case de tip familial şi un centru de zi pentru copii vor fi construite in comuna Truşeşti, in baza unui proiect implementat de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Botoşani. Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de Consiliul Judeţean, valoarea proiectului este de peste 5,5 milioane lei – 2,5 milioane fiind asigurate din fonduri europene prin programul Regio, un milion de la bugetul de stat, iar restul de două milioane de lei din bugetul Consiliului Judeţean. ‘La sfarşitul anului trecut s-a inceput construcţia a ...

 „D’ale carnavalului”, în pași de dans
11/07/2022 14:01

  Marele dramaturg Ion Luca Caragiale este omagiat de Opera Naţională Romană din Iaşi (ONRI), la 170 de ani de la naştere şi 110 ani de la moarte, cu un spectacol de teatru-dans intitulat „D’ale carnavalului”. Sambătă, de la ora 18:30, publicul va avea o nouă posibilitate de a urmări ineditul spectacol de teatru-dans „D’ale carnavalului’. Libretul este semnat de Liana Tugearu, după piesa omonimă a lui Caragiale, iar regia şi coregrafia ii aparţin celebrului coregraf Ioan Tugearu. Evenimentul, susţinut de Baletul Operei Iaşi, coordonat ...

Hub de promovare a sănătăţii mintale, la Socola
11/07/2022 10:28

În premieră naţională, la Institutul de Psihiatrie Socola va funcţiona din toamnă un hub de promovare a sănătăţii mintale. El va fi lansat in toamnă, cand sunt organizate Zilele Institutului de Psihiatrie „Socola”. Manifestarea cu o bogată traditie stiintifică si cu invitati din intreaga tară si din străinătate, se va desfăşura in perioada 26 septembrie – 1 octombrie. Medici din diferite specialităti (psihiatrie, neurologie, medicină de familie), dar si psihologi, fizioterapeuti, asistenti medicali si asistenti sociali vor participa la lucrările ed ...

Scandal! Autoritățile din Egipt refuză să recunoască faptul că o româncă a fost ucisă de un rechin
11/07/2022 09:45

Situatie scandaloasă in cazul romancei ucise de rechin in Egipt! S-a aflat ce scrie in raportul oficial de deces al Roxanei Donisan. În document nu se precizează dacă este vorba de atacul unui rechin sau nu. Autoritătile spun că nu au nicio explicatie. Totodată, astăzi, părintii Roxanei, rude, cunoscuti, dar si fosti colegi de la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice o vor conduce pe ultimul drum. Lacrimi si durere la căpătaiul Roxanei, romanca ucisă de rechin in Egipt. Sicriul cu trupul neinsufletit a ajuns acasă si a fost depus la o biserică din Suceava. Zeci d ...

Se mişcă lucrurile pe autostrada A8!
11/07/2022 09:36

  Autostrada A8 este unul dintre cele mai dezbătute proiecte de infrastructură rutieră din tară. Aceasta va fi construită pe traseul Ungheni - Iasi - Targu Frumos - Pascani - Targu Neamt - Poiana Largului - Ditrău - Targu Mures, unde va face jonctiune cu Autostrada A3. Va avea o lungime de 311 km, din care 211 de kilometri pe segmentul Targu Mures - Targu Neamt si circa 100 de km de la Targu Neamt la Iasi si de aici la Podul Ungheni de peste Prut. Pentru sectorul Targu Mures - Targu Neamt a fost semnat, in anul 2018, un contract de revizuire a Studiului de Fezabilitate cu firma A ...

ULTIMA ORA
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com, organizează în data de 31.01.2025, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 26.770 mp, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, zona Dedeman 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 26.770 mp, situată în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: se obține gratuit, atât de la sediul autorității, cât și de pe site-ul autorității 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 23.01.2025, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 31.01.2025, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 31.01.2025, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro
ANUNȚ DE PARTICIPARE LA LICITAȚIE PUBLICĂ privind închirierea prin licitație publică a două spații ce aparțin domeniului public al Comunei Tămășeni, Jud. Neamt. 1.Informații generale privind autoritatea contractantă in special denumirea,codul de identificare fiscală, adresa,numărul de telefon,fax și/sau adresa de e-mail,persoană de contact:Comuna Tămășeni, strad Unirii, nr.157 județul Neamț, telefon: 0233749494, fax: 0233749333 e –mail: primariatamaseni@yahoo.com.Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică,in special descrierea bunurilor care urmează să fie concesionate:Spațiu în suprafață de 118,53 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț. Închirierea se va realiza conform HCL nr.66/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. Spațiu în suprafață de 117,45 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț.Închirierea se va realiza conform HCL nr.67/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. 2.Informații privind documentația de atribuire : se regăsesc in caietul de sarcini. 2.1.Modalitatea sau modalitațile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar din documentația de atribuire:la sediul Comunei Tămășeni sau în baza unei solicitari scrise sau in format electronic adresate către Primăria comunei Tămășeni.2.2.Denumirea si datele de contact ale compartimentului de la care se pot obține un exemplar din documentația de atribuire: Primăria comunei Tămășeni, Compartiment administrare domeniul public și privat, fond funciar, cadastru și resurse umane.2.3.Costul si condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ: 10,00 lei poate fi achitat in numerar la casieria unitații.2.4.Data–limită de pentru solicitarea clarificărilor 08.01.2025 ora 12:00.3.Informații privind ofertele:3.1.Data-limită de depunere a ofertelor : 15.01.2025 ora 10:00.3.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț, la registratură.3.3.Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: 2 exemplare. 4.Data si locul la care se va desfașura sedința publică de deschidere a ofertelor: 16.01.2025 ora 10:00, Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț.6.Denumirea, adresa, numărul de telefon și /sau adresa de e-mail ale instanței competente in soluționarea litigiilor apărute si termenele pentru sesizarea instanței : Judecătoria Roman, Piata Roman Voda nr. 1 cod postal 611022 telefon 0233 743858 fax 0233 742583 , e-mail : jud – roman@just.ro. 7.Data transmiterii anunțului de licitație către instituțiile abilitate in vederea publicării: 17.12.2024. Primar, Lucaci Stefan
Șoferul unui microbuz din Vaslui a provocat un accident în Ungaria: Doi morţi şi nouă răniţi
11/07/2022 08:51

Doi morti si nouă răniti este bilantul unui accident provocat duminică dimineată, in jurul orei 4, de soferul unui microbuz inmatriculat in judetul Vaslui, relatează Observatorul Prahovean. Microbuzul era condus de un bărbat de 40 de ani si se deplasa pe drumul european 42 din Ungaria, in apropiere de graniţa cu Romania. Potrivit jurnaliştilor din Ungaria, microbuzul a intrat in depăşirea tractorului, iar din motive incă necunoscute, şoferul roman a atins tractorul, apoi a tras de volan şi a intrat pe contrasens, unde s-a ciocnit de dubiţă. În urma impactului, microbu ...

Doar 18 absolvenţi ieşeni de liceu au solicitat indemnizaţie de şomaj
11/07/2022 07:45

  Cursurile liceale şi ale şcolilor profesionale s-au incheiat pe 27 mai. Conform legii, orice absolvent al instituţiilor de invăţămant cu varsta de minim 16 ani, poate beneficia de o indemnizaţie de şomaj pentru o perioadă de şase luni, dacă se inregistrează la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă din raza căreia işi are domiciliul, in maximum 60 de zile calendaristice de la data absolvirii, ca persoană in căutarea unui loc de muncă. Indeminizatia de somaj de care ar beneficia absolventii reprezintă 50% din valoarea indicatorului social ...

Pârâtul nu recunoaşte că şi-a lovit sora cu scândura, ci i-a dat doar „un cap în gură”
11/07/2022 07:38

  Felicia şi Benone C. sunt frate şi soră, locuiesc in case alăturate şi au curte comună. Stau de cand se ştiu in satul Vulturi, comuna Popricani şi, pană anul trecut, a fost armonie in familia lor. Certurile au inceput in această primăvară, totul din cauza moştenirii lăsate de părinţi. În seara de 23 iunie s-a ajuns şi la violenţe. Felicia scosese afară nişte mese şi nişte scaune pentru a putea face curăţenie generală in casă, Benone s-a enervat şi a luat-o la bătaie. Pretextul a fost că, din cauza mobilei scoase afară de soră-sa, nu mai are acces la ...

Tineri arestați pentru trafic de canabis și metadonă
10/07/2022 18:15

Doi tineri in varstă de 22 de ani, respectiv 33 de ani, din municipiul Piatra Neamţ, au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile sub acuzaţiile de trafic de droguri de risc şi introducerea in ţară şi deţinerea fără drept de droguri de risc, in vederea consumului propriu. Purtătorul de cuvant al IPJ Neamţ, subinspectorul Ramona Ciofu, a declarat că cei doi au fost prinşi in flagrant de procurorii şi poliţiştii DIICOT in timp ce ridicau un colet in care se afla canabis şi metadonă. "Au fost depistate in flagrant delict două persoane, cu varste de 22, respectiv 33 de ...

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a inspectat sistemele de irigații din Botoșani
10/07/2022 17:48

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a vizitat, duminică, staţia de pompare a apei din localitatea Stanca, dar şi sistemele de irigaţii din localităţile de pe malul Prutului din judeţul Botoşani, a anunţat preşedintele Consiliului Judeţean, Doina Federovici. Daea, care a fost insoţit de directorul general al Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare, Cornel Popa, s-a intalnit cu fermierii din zonă, cu care a discutat despre necesitatea dezvoltării investiţiilor in irigaţii. "Discuţiile in teren au vizat continuarea investiţiilor pe partea de irigaţii şi p ...

Un bărbat din Suceava a spart un magazin fiindcă-i era foame: A mâncat două iaurturi, o pâine și o roșie
10/07/2022 17:47

Un bărbat din judetul Suceava a spart un magazin sătesc pentru că era flămand si căuta mancare. Vineri, 8 iulie, proprietarul magazinului din Baia a sunat la primele ore ale diminetii, inainte de ora 6.00, la serviciul unic de urgentă, să reclame că o persoană a spart geamul si a pătruns in interior, unde se afla si in momentul apelului. Lucrătorii Sectiei de Politie Rurală nr.7 Mălini au ajuns la fata locului si in interior au găsit un localnic. Acesta a recunoscut că a folosit un cos de gunoi pentru a sparge un geam, pe unde a intrat in magazin. Omul le-a mărturisit politi ...

Au crescut încasările la bugetul local
10/07/2022 14:33

Încasările realizate la principalele impozite locale de la inceputul anului si pană la 30 iunie 2022 au crescut in comparatie cu cele inregistrate in aceeasi perioadă a anului trecut. Astfel, pană la finalul lunii trecute, 135.939 de ieseni au achitat in totalitate dările către bugetul local, fată de 126.681 de persoane care au făcut acest lucru in prima jumătate a anului trecut. „Referitor la incasările realizate la principalele impozite locale de la inceputul anului si pană la 30 iunie 2022, acestea sunt mai mari decat cele inregistrate in aceeasi perioadă a anulu ...

Metodă inedită de promovare a unui cabinet stomatologic - dansuri lascive pe TikTok
10/07/2022 14:30

Un medic stomatolog din Neamt, dr. Corina Ciobanu, isi promovează cabinetul printr-un mod unic fată de alti colegi de breaslă. Femeia se filmează in timp ce dansează lasciv si pe ritmuri orientale, iar totul postează pe Tik-Tok. Mii de aprecieri adună dr. Corina Ciobanu pe Tik-Tok prin miscările sale senzuale. În total, contul ei a reusit să strangă peste 65 de mii de urmăritori. Dr. Corina Ciobanu si-a deschis anul acesta cabinetul si este absolventă, din 2008, a Facultătii de Medicină Dentară din cadrul Universitătii de Medicină si Farmacie „Grigore T. Popa ...

Reguli noi de circulație în centrul Iașului! Pe A. Panu – Palat, mașinile și tramvaiele vor circula în subteran. Investiția este de 4,8 milioane de euro – FOTO
10/07/2022 12:52

Un pasaj subteran, cu o lungime de 70 de metri, va fi construit pe tronsonul A. Panu – Palat. Licitatia pentru proiectarea si executia lucrărilor este programată la finalul lunii august 2022 Municipalitatea ieseană pregăteste o investitie majoră, in centrul orasului. Pe data de 28.08.2022, Primăria Iasi va organiza o licitatie pentru amenajarea unui pasaj subteran care va prelua traficul auto si al tramvaielor. Obiectivul vizează sectorul A. Panu – Palat. Investitia anuntată se ridică la 23.974.949 de lei, fără TVA, aproape 4,8 milioane de euro. „În acest ...

Eveniment unicat în Parcul Expoziţiei
10/07/2022 10:00

  Sambătă, 9 iulie, si duminică, 10 iulie, intre orele 10.00 si 21.00, iesenii sunt invităti in Parcul Expozitiei la Targul Producătorilor din Regiunea de Dezvoltare Nord-Est  „Iasul in bucate traditionale, ecologice, montane”, eveniment organizat de Primăria Iasi, Academia Romană – Filiala Iasi si Directia pentru Agricultură Judeteană (DAJ) Iasi. Evenimentul, unicat in zona Moldovei, este dedicat consumatorilor ieseni, precum si  producătorilor atestati traditional, ecologic sau montan din zona de Nord-Est a tării. Astfel, cu sprijinul Directiilor ...

Două mașini s-au ciocnit violent în  cimitirul  Petru și Pavel din Iaşi: trei victime au avut nevoie de îngrijiri medicale/FOTO
09/07/2022 20:26

Un accident bizar s-a petrecut sambătă dimineaţa intr-un cimitir din Iaşi, unde au acces şi aututurismele, potrivit Adevărul. Şoferul unui BMW nu a acordat prioritate unei alte maşini conduse de un şofer incepător, in urma coliziunii rezultand trei victime care au avut nevoie de ingrijiri medicale. După impactul dintre cele două maşini, BMW-ul a distrus două cavouri şi apoi s-a oprit intr-un copac.   La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de Poliţie şi Ambulanţă, iar cei doi şoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest. Ambele rezultate au fost negativ ...

Summitului RePatriot, la Chişinău şi Iaşi
09/07/2022 08:00

    Vicepresedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Marius Dangă, si administratorul public al judetului Iasi, Andrei Cazacu, au avut joi o intalnire cu reprezentantii Repatriot, cu care au discutat despre oportunitatea unei colaborări institutionale pentru organizarea celei de-a saptea editii a Summitului RePatriot, in perioada 6-9 octombrie 2022, in Iasi si Chisinău. Summitul RePatriot reuneste antreprenori si manageri de top din Romania si din Diaspora pentru a lansa noi parteneriate strategice si de afaceri. Discutiile antreprenorilor din Diaspora cu cei din Romania s-au ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei