Poliţia şi Parchetul din Germania au lansat o anchetă pentru omucidere după găsirea corpurilor fără viaţă a trei persoane intr-un bloc de apartamente din oraşul Glinde, langă Hamburg. Potrivit poliţiei, corpurile celor trei victime, un băr ...
Peste 75.800 de copii au cel putin un părinte la muncă, in afara tării. Cei mai mulţi sunt din judeţele din zona Moldovei. Suceava, Botoşaniul şi Iaşiul se clasează pe primele trei locuri. Aproape 700 de copii din cinci judeţe, care au părin ...
* fenomenul abandonului varstinicilor in spitale, de către familie, capătă forme ingrijorătoare, la Iasi * in ultimii 8 ani, la Spitalul de Boli Infectioase „Sfanta Parascheva” au fost aproape 700 de cazuri sociale instrumentate * m ...
Copiii au tendinţa de a copia comportamentul părinţilor atunci cand vinde vorba despre timpul petrecut pe dispozitivele mobile, iar un studiu publicat, vineri, de Kaspersky arată că 82% dintre adulţi şi 70% dintre copii stau cel puţin trei ore p ...
Guvernul urmează să prelungească miercuri, 29 septembrie, măsura şomajului tehnic pentru angajaţii care vor avea nevoie dacă evoluţia pandemică se inrăutăţeşte şi va adopta prin ordonanţă de urgenţă măsuri de sprijin pentru părinţi, ...
De la inceputul acestei săptămani, in localitătile din Romania unde incidenta cazurilor de COVID-19 a depăsit 3 la mie, mai poti avea acces in restaurante, baruri, spectacole, la piscină sau evenimente private - precum petreceri, nunti si bot ...
Tribunalul Iasi a admis, ieri, arestarea preventivă pentru 30 de zile in cazul celor doi părinti suspectati de uciderea fetitei in varstă de doi ani. La 7 septembrie, fetita a fost adusă la o unitate medicală din Iasi, in stare de inconstientă, ...
Simptomele COVID-19 in cazul copiilor variază, in primul rand in functie de varstă, insă există trei semne care ar trebui să ii ingrijoreze pe părinti, spune medicul pediatru Mihai Craiu. El a explicat, intr-un interviu pentru HotNews.ro, ce ...
Fotografie creată de Vlada Karpovich, de la PexelsFotografie creată de Vlada Karpovich, de la Pexels Instanta de fond a anulat hotărarea senatului Universitătii „Stefan cel Mare” din Suceava care obligă studentii să prezinte dovada ...
Emma Răducanu e in top la US Open, acolo unde a atins faza sferturilor de finală. Emma este născută la Toronto, in Canada. La varsta de doi ani, parintii ei s-au mutat in Anglia. Tatal este roman, iar mama chinezoaică. Cand s-a mutat ...
Într-un an in care campania de vaccinare impotriva COVID-19 tine capul de afis, nu trebuie să uităm nici de vaccinurile recomandate pentru imunizarea copiilor - unele dintre ele administrate incă din maternitate, in primele ore sau zile ...
O editură din Ungaria a fost amendată miercuri pentru că nu a difuzat un avertisment cu privire la o carte pentru copii care se referea la părinţi homosexuali, cu cateva ore inaintea intrării in vigoare a unei legi anti-LGBT controversate, trans ...
Adela Popescu si Radu Valcan au devenit pentru a treia oara părinti, pe 11 iulie, la ora 9.40 dimineata. Cel de-al treilea fiu al cuplului s-a născut pe cale naturală, perfect sănătos, cu 3.620 kg, 51 de cm si o notă de 10 din partea dr. Anca Su ...
Evaluarea Nationala din 2021 s-a incheiat oficial duminica, 4 iulie, cand autoritatile din Educatie au afisat rezultatele finale, dupa solutionarea contestatiilor. Intre 15 si 19 iulie, se va face completarea optiunilor in fisele de inscriere ...
O familie din Republica Moldova, care se intorcea acasă, din Italia, şi urma să traverseze Romania, a fost implicată intr-un tragic accident, aseară in judeţul Cluj. La un moment dat, maşina a virat intr-un camion. Părinţii şi unul dintre copi ...
Tragedie in timpul meciului Belgia- Rusia de la Euro 2020 Ceea ce ar fi trebuit să fie o seară distractivă, cu un meci la Euro 2020, s-a incheiat cu o tragedie pentru o familie de romani din Flandra de Est, informează presa belgiană. Familia se af ...
Ministerul Educatiei a publicat un ghid informativ de 13 pagini despre examenul de evaluare natională 2021, dedicat elevilor dar si părintilor, cu informatii atat despre conditiile organizatorice si sanitare, cat si despre desfăsurarea probelor ...
O tanără de doar 18 ani ar fi fost ucisă la ordinul părintilor săi, pentru că fata refuza să ia parte la o căsătorie aranjată de acestia. "Treaba a fost făcută foarte bine". Acestea sunt cuvintele scrise unchiul lui Saman Abba ...
China a luat o decizie istorică. Cuplurile vor avea dreptul să facă de acum trei copii, faţă de numai doi, cat prevedeau reglementările din ţara asiatică incepand cu 2016. Noi decizii luate de China in incercarea de a redresă scăderea p ...
Întemeierea unei familii vine cu provocări si surprize, dar viata de părinte este o lectie pentru care nu te pregăteste nimeni. Toate lucrurile minunate pe care le vei invăta alături de copiii tăi merită acest pas spre viitor. În dr ...
Tragedie intr-o familie din Marea Britanie. Doi tineri căsătoriţi au fost găsiţi morţi in pat de către mama femeii, care a venit ingrijorată să vadă ce s-a intamplat, după ce aceştia nu au mers să-l ia pe fiul lor de la şcoală. Michael ...
Un studiu realizat anul trecut de Fundaţia World Vision Romania arată că 1 din 2 părinti nu respectă dreptul la protectie al copiilor, iar aproape 70% dintre aceştia nu respectă dreptul la libera exprimare. Violenta si formele de abuz sunt prez ...
O fetită de 12 ani, de origine romană, a fost recuperată in urmă cu 2 zile de Politia Natională spaniolă, in urma unor căutări extinse care s-au desfăsurat pe parcursul unei luni intregi. Minora fusese vandută pentru căsătorie de către păr ...
Circa 3,88 milioane de romani cu varsta cuprinsă intre 18 si 34 de ani preferă să trăiască impreună cu părintii, potrivit datelor Eurostat, bărbatii fiind usor majoritari (putin peste două milioane, fată de 1,8 milioane de femei). Ca pon ...
Caz revoltător in judeţul Neamţ unde doi copii de 8 si 13 ani au fost supuşi la chinuri inimaginabile, chiar de mama lor şi de concubinul acesteia. Informaţii cu puternic impact emoţional. Minorii au fost bătuţi şi agresaţi sexual ani la r ...