Ziua Familiei: 9 din 10 copii şi-ar dori ca părinții să fie informați despre efectele violenței
Dimensiune font:
Un studiu realizat anul trecut de Fundaţia World Vision România arată că 1 din 2 părinți nu respectă dreptul la protecție al copiilor, iar aproape 70% dintre aceştia nu respectă dreptul la libera exprimare. Violența și formele de abuz sunt prezente în continuare în familiile din România, cu precădere în comunităţile dezavantajate, acolo unde părinții nu sunt expuși la informație în ceea ce privește modalitățile pozitive de creștere a copiilor. De Ziua Internaţională a Familiei, sărbătorită pe 15 mai, soluția propusă de World Vision România este includerea cursului Școala Părinților, acreditat de Ministerul Educației Naționale, într-un program integrat la nivel național.
Conform ultimelor statistici ale Autorităţii Naţionale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii, în anul 2020 au fost raportate către autorităţi peste 14.170 de cazuri de abuz, neglijare şi exploatare a copiilor, dintre care peste jumătate au fost din mediul rural. Din păcate, acest număr nu reflectă realitatea, el fiind, de fapt, mult mai mare. Copiii și adulţii din mediul rural nu știu sau nu pot să raporteze aceste situaţii, iar principala cauză este lipsa de informare asupra drepturilor lor.
Un alt motiv pentru care educația parentală este necesară, mai ales în zonele vulnerabile, este lipsa de implicare a părinților în educația școlară a copiilor. Atitudinea părinților față de educația școlară este unul dintre indicatorii analizați în fiecare an de rapoartele World Vision România, având în vedere faptul că această atitudine reprezintă un factor determinat al participării școlare a copilului. Pentru 30% dintre părinți consideră că rețeaua socială și cunoștințele sunt mai importante decât educația pentru a-ți găsi de lucru, o creștere cu 10% față de 2018 când doar 20% dintre respondenți au fost în mare măsură de acord cu această afirmație. În plus, în 80% dintre gospodării copiii şi tinerii de toate vârstele (de la grădiniţă la liceu) lucrează acasă făcând curăţenie, îngrijind animalele sau având grijă de alţi membri ai gospodăriei, de cele mai multe ori în detrimentul şcolii.
Soluţia propusă de World Vision România, de Ziua Internaţională a Familiei: Programul Şcoala Părinţilor extins la nivel naţional
Măsurile de eliminare a neglijării copilului și abuzului fizic sau violenței psihologice (inclusiv umilirea, tratamentul degradant și pedepsele corporale) reprezintă priorităţi la nivel european. Un exemplu pozitiv de abordare a autorităților față de educația parentală la nivel național întâlnim în Portugalia, unde educația parentală este susținută de politici publice încă din 1999. Mai mult, participarea la servicii de educație parentală este obligatorie pentru părinții care beneficiază de venitul minim garantat sau pentru care justiția consideră că este necesar. Alte țări care încurajează educația parentală și au programe dedicate în acest sens sunt Franța și Suedia.
În România nu există în prezent un cadrul legal naţional sau o coordonare între furnizorii de servicii de educaţie parentală şi nici nu se cunoaşte măsura în care serviciile de educaţie parentală oferite în prezent acoperă nevoia reală. De aceea, World Vision România a creat Școala Părinților, o iniţiativă deja cu tradiție destinată părinţilor din mediul rural, care îşi propune să le ofere acestora instrumentele necesare pentru a-şi creşte copiii fără violenţă, cu căldură şi înţelegere, conştientizând importanţa şcolii pentru viitorul acestora.
„Am participat la activitățile din cadrul proiectului «Școala Părinților» și am învățat unii de la alții, dar și din exemplele de viață trăite. Am vorbit despre cât de important este ca noi, părinții, să fim aproape de copiii noștri, să ținem permanent legătura cu școala, să le înțelegem nevoile copiilor și să-i ascultăm, pentru a-i putea ajuta.”, povesteşte Mariana, o mamă dintr-un sat din Vaslui despre activitățile din program.
World Vision România lucrează cu peste 20.000 de copii și părinți din 500 de comunități rurale, iar de peste 30 de ani are în centrul activității sale bunăstarea copiilor și accesul acestora la o educație incluzivă de calitate. Fundația face apel la autorități, susținând că programele de educație parentală ar trebui extinse la nivel național, mai ales că 90% dintre copii își doresc ca părinții lor să fie informați cu privire la efectele negative ale violenței.
„Ne dorim ca programele de educație parentală să fie extinse la nivel naţional, susţinute şi integrate în programele locale de dezvoltare. Adulții din comunitățile rurale, participanți în programul «Școala Părinților», sunt însoțiți pas cu pas de consilieri, asistenți sociali și psihologi, pentru a depăși situații dificile în creșterea și educarea copiilor. Însă există foarte mulți părinți, atât din mediul rural cât și din cel urban, care încă nu au acces la astfel de programe. De aceea, acestea ar trebui continuate și diversificate astfel încât să crească implicarea părinților în educația copiilor și să îmbunătățească relația dintre aceștia. Nu doar în comunitățile în care suntem noi prezenți, ci la nivel național. Educaţia parentală ar trebui sustinută logistic şi financiar, mai ales pentru părinţii care accesează Venitul Mediu Garantat.”, declară Mihaela Nabăr, directorul executiv al World Vision România.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau