Fetiță româncă de 12 ani, căutată timp de o lună în Spania, după ce părinții au vândut-o pentru căsătorie. Câți bani au cerut
Dimensiune font:
O fetiță de 12 ani, de origine română, a fost recuperată în urmă cu 2 zile de Poliția Națională spaniolă, în urma unor căutări extinse care s-au desfășurat pe parcursul unei luni întregi. Minora fusese vândută pentru căsătorie de către părinți.
Potrivit El Espaniol, fata a fost găsită într-un imobil din orașul A Coruña, situat în nord-vestul țării, unde se afla și un adolescent de 18 ani - viitorul soț. Când a fost găsită de polițiști, fetița era în stare de șoc și nu se mai putea opri din plâns. A fost preluată de serviciile sociale și va primi asistență care să o ajute să depășească trauma suferită.
Ancheta în acest caz a început în urma unei sesizări făcute de profesorii de la școala la care mergea fetița, în Cordoba, adică la 1.000 de kilometri distanță față de locul unde a fost găsită. Constantând că aceasta nu mai venea de câteva zile la școală, profesorii i-au sunat pe părinți, iar aceștia au avut o atitudine care le-a trezit dascălilor suspiciuni, motiv pentru care au sunat la poliție.
A urmat o anchetă amplă, în urma căreia polițiștii au stabilit că fata fusese vândută de părinți cu suma de 4.000 de euro unei alte familii de români, pentru a fi căsătorită cu un tânăr de 18 ani. În locuința în care aceasta a fost descoperită după o lună de căutări, polițiștii au mai găsit și o fată de 15 ani care avea deja un copil.
Anchetatorii nu au făcut precizări legate de o presupusă agresiune sexuală asupra minorei de 15 ani. În total, cinci persoane au fost arestate în acest caz, inclusiv tânărul cu care urma să fie căsătorit fata de 12 ani.
Minora a ajuns într-un centru social, însă autoritățile vor să o integreze într-o familie adoptivă.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau