Suceava

  O suceveancă cere Arhiepiscopiei racla de 600 de ani a Sfântului Ioan cel Nou

Întrucat „este un proiect extrem de pretentios”, după cum a precizat arhiepiscopul Sucevei si Rădăutilor, IPS Calinic, noua raclă pentru moastele Sf. Ioan cel Nou de la Suceava nu a putut fi finalizată. „S-au strans si incă se mai strang fonduri, racla nu a fost finalizată pană in acest moment, fiind un proiect extrem de pretentios. Lucrurile in Biserică trebuie să se facă in timp, de cea mai bună calitate si cu foarte multă asezare duhovnicească!”, a precizat IPS Calinic la rubrica „Răspunsul ierarhului”, de pe siteul Arhiepiscopie ...

Accident mortal la Suceava. Două persoane au murit
21/07/2023 11:40

Două persoane au murit şi unei a treia i se aplică manevre de resuscitare, in urma coliziunii dintre un autotren şi un autoturism pe DN 17, in zona localităţii Ilişeşti, a informat ISU Suceava. La faţa locului intervin pompierii militari de la Detaşamentul Suceava cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă şi spumă dotată cu modul pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD B2, iar in sprijinul acestora au ajuns şi trei ambulanţe de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Suceava. Conducătorul autotrenului este monitorizat la locul accidentulu ...

  O companie de turism operațională la Iași și Suceava a falimentat peste noapte!
21/07/2023 09:58

Kusadasi , una dintre cele mai mari si mai vechi agentii de turism din tară,  companie ce are in derulare excursii cu zboruri charter de la Suceava si Iasi spre Antalya (Turcia), Hurghada (Egipt) si, mai nou, Tunisia, a solicitat intrarea in faliment. Cererea a fost inregistrată la tribunal pe 14 iulie 2023, dar compania nu a comunicat nimic clientilor, site-ul său fiind incă functional!  Cientii din Romania ai firmei se plang pe retelele de socializare că nu au fost anuntati despre nicio procedură. Turistii sustin că nu au fost anuntati despre nicio procedură de faliment. A ...

 Premii importante la două concursuri literare pentru trei studente din Suceava
18/07/2023 13:37

Două studente de la Facultatea de Litere şi Stiinţe ale Comunicării din cadrul Universităţii „Stefan cel Mare” din Suceava au castigat premii importante la Colocviul Naţional Studenţesc „Mihai Eminescu”, derulat la Iasi. Ajunsă la cea de-a XLIX-a editie, manifestarea este unul dintre cele mai importante concursuri ştiinţifice studenţeşti cu profil filologic din Romania. La sectiunea de traduceri din acest an, premiul al III-lea a fost obtinut de studenta Ruth Naomi Lupu, din anul al II-lea, de la specializarea limba si literatura engleză-limba si ...

Un sucevean s-a înecat în lacul Izvorul Muntelui
17/07/2023 13:45

Un bărbat in varstă de 36 de ani, din localitatea suceveană Vatra Dornei, a murit, sambătă, inecat in lacul Izvorul Muntelui, pe raza localităţii Bistricioara, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ. „Din primele cercetări efectuate de poliţişti a rezultat faptul că un bărbat in varstă de 36 de ani, din Vatra Dornei, ar fi intrat in lacul Izvorul Muntelui după o minge şi nu ar mai fi reuşit să revină la mal”, a declarat purtătorul de cuvant al IPJ Neamţ, inspectorul Ramona Ciofu. La faţa locului au intervenit pompierii din cadrul Inspec ...

Un cămătar din Suceava a fost prins de polițiști
16/07/2023 15:52

Un bărbat in varstă de 61 de ani, din localitatea Vicovu de Sus, care se ocupa cu cămătăria, a fost reţinut de poliţişti in flagrant pentru infracţiunea de şantaj, după ce i-ar fi ameninţat pe o femeie de 48 de ani şi pe soţul acesteia cărora le imprumutase 4.000 de euro şi 7.300 de dolari de americani că ii va evacua din locuinţă dacă nu ii vor plăti suma de 120.000 de euro. Potrivit unui comunicat de presă transmis duminică de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, Parchetul de pe langă Judecătoria Rădăuţi a fost sesizat prin plangere, in data ...

  Accident mortal la Suceava. Un ucrainean s-a izbit într-un cap de pod
16/07/2023 13:27

Un tanăr, cetăţean ucrainean, a murit intr-un accident produs, in noaptea de sambătă spre duminică, pe drumul naţional DN29, pe raza localităţii Plopeni, după ce maşina in care se afla a intrat intr-un cap de pod şi apoi s-a răsturnat pe cupolă, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava. Potrivit sursei citate, la faţa locului au intervenit pompierii militari de la Detaşamentul Suceava cu o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD de Terapie Intensivă Mobilă (TIM), iar in sprijinul acestora a ajuns şi un echipaj de la Serviciul de Ambu ...

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:22

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Ars de viu din cauza unei lumânări
16/07/2023 11:24

  Un bărbat din localitatea Bereşti a decedat in timpul unui incendiu izbucnit, duminică, in locuinţa sa din cauza unei lumanări aprinse nesupravegheate, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava. La faţa locului au intervenit pentru a stinge incendiul pompierii militari de la Detaşamentul Suceava cu două autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD B2. La sosirea echipajelor focul se manifesta generalizat la casa de locuit. Potrivit sursei citate, după localizarea flăcărilor, pompierii au intrat in locuinţă, unde au identificat trupul carbo ...

UN preot din Suceava face afaceri cu botezuri
15/07/2023 12:32

Un preot sucevean face avere in comuna botosăneană Paraul Negru, solicitand niste taxe mai mult decat deplasate pentru serviciile pe care le oferă credinciosilor. Mai exact, pentru o slujbă de botez, preotul Cătălin Daniel Curcan din municipiul Suceava a cerut suma de 1.100 de lei unei familii de suceveni care a dorit să increstineze un copilas al unei familii din acest sat, explicand că 200 de lei sunt pentru pălimar, deoarece acesta cară apa in cristelnită, iar efortul trebuie răsplătit pe măsură, 300 de lei pentru dascăl, iar diferenta de 600 de lei este pentru timpul să ...

12 persoane reținute într-o singură zi de polițiștii suceveni în cadrul acțiunii „Blocada”
13/07/2023 12:54

Peste 120 de politisti au fost implicati in activităti complexe de cercetare penală in cadrul actiunii „Blocada", asigurand materialul probator necesar. S-au desfăsurat investigatii, audieri de persoane, activităti criminalistice si au fost puse in aplicare mandate de aducere si perchezitie domiciliară, precum si alte acte procedurale in cauze penale. Un număr de 12 persoane suspectate de comiterea de furturi, fapte cu violentă si inselăciuni prin metoda accidentul, au fost retinute pentru 24 de ore de către politistii judiciaristi suceveni. Acestea au fost transferate in ...

 Scandal între IPS Calinic, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, și BOR
13/07/2023 12:52

  Un răspuns oferit de către IPS Calinic, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, oferit unui enorias a creat un imens scandal care il vizează pe  Vasile Bănescu, purtătorul de cuvant al Patriarhiei. IPS Calinic a spus că Bănescu  ar avea probleme cu caracterul şi l-a asemuit cu un caine al Patriarhului Daniel. Purtătorul de cuvant al BOR a sărit ca ars si a oferit o replică pe contulă său de Facebook. „Ce inseamnă a sta cam prost cu caracterul? Toate se inlăntuie in ceea ce se numeste stil propriu, echivalentul etic si estetic al unei amprente ...

 Sanitarii suceveni au dat amenzi de 146.000 de lei
12/07/2023 15:04

DSP Suceava a anuntat, miercuri, că in luna iunie s-au desfăsurat 243 de actiuni de control, iar in urma neconformitătilor constatate s-au aplicat 24 de sanctiuni contraventionale, constand in amenzi in valoare totală de 146.000 lei. Controalele efectuate in obiectivele din categoria nonaliment au cuprins: 5 controale in unităti din domeniul apă, fiind aplicate 3 amenzi in valoare totală de 30.000 lei; 17 controale in unităti de turism, fiind aplicate 6 amenzi in valoare totală de 24.200 lei; 17 controale la unităti din categoria mediu, fiind aplicate 2 amenzi in valoare totală ...

Corala „Ciprian Porumbescu” a adus României două medalii de aur de la Jocurile Olimpice Corale din Coreea de Sud
12/07/2023 08:51

Corala „Ciprian Porumbescu” a Asociatiei „Sing Bucovina” din Suceava a scris istorie. Artistii au castigat două medalii de aur in cadrul Jocurilor Mondiale Corale din Coreea de Sud, categoriile C15 – Musica Sacra a capella si C26 – Folklore a capella. Cei 28 de membri au fost singurii reprezentanti ai Romaniei. La acest eveniment au participat 324 de coruri din 48 de tări. World Choir Games este cea mai mare competitie de muzică corală de pe glob, ce are la bază ideea Jocurilor Olimpice si este organizată de Interkultur, cea mai performantă si recuno ...

SCANDAL în timpul Sfântului Sinod: Un controversat popă l-a numit PROST pe ÎPS Calinic al Sucevei
08/07/2023 05:56

Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane isi desfăsoară, marti, la Resedinta Patriarhală, lucrările sesiunii de vară. Însă, chiar in timp ce ierarhii se aflau reuniti in sedinta prezidată de Patriarhul Daniel, unul dintre cei mai controversati preoti, Radu Preda, a lansat un atac fără precedent la adresa unui ierarh, dar si la adresa intergii Biserici. Preda, fost sef la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Romanesc, l-a numit ”prost” pe ÎPS Calinic, arhiepiscopul Sucevei si Rădăutilor, pentru că intreprinde vizite pastor ...

Alianţa Franceză inaugurează noul sediu
07/07/2023 10:11

Alianţa Franceză din Suceava inaugurează, astăzi, noul său sediu, in prezenţa ambasadoarei acestei ţări la Bucureşti. Alianţa Franceză din Suceava a sărbătorit anul acesta doi ani de la infiinţare, instituţia avand ca misiune principală promovare a limbii francezii şi a culturilor francofone, precum şi a valorilor umaniste universale. Ca instituţie ce aparţine comunităţii sucevene, in cei doi ani de activitate Alianţa Franceză a iniţiat sau a fost partener numeroase proiecte culturale, didactice ştiinţifice şi economice. Alianţa Franceză din Suceava are o largă ...

 Actorii suceveni, pentru prima oară la Festivalul Internaţional de la Avignon
04/07/2023 12:45

Actori ai Teatrulului „Matei Vişniec” din Suceava vor participa, in perioada 5-25 iulie, cu două spectacole la Festivalul Internaţional de la Avignon. Este vorba despre „Rinocerii”, de Eugene Ionesco, şi „Occident Express”, de Matei Vişniec – ambele in regia lui Alain Timár. Reprezentanţii instituţiei de cultură au precizat că este pentru prima oară de la infiinţare cand Teatrul Municipal „Matei Vişniec” este invitat la acest festival din Franţa, unul dintre cele mai importante şi mai vizibile evenimente contempo ...

 „Oastea Domnului”, 100 de ani de la înființare
03/07/2023 15:35

Arhiepiscopul Sucevei si Rădăutilor, IPS Calinic, a pus la punct detaliile uevenimentului dedicat implinirii a 100 de ani de la prima adunare a „Ostii Domnului”. Manifestarea va avea loc pe 12 august, la Mănăstirea Sucevita. Oastea Domnului este o miscare, un curent de renastere evanghelică in Biserica Ortodoxă Romană initiată in 1 ianuarie 1923 de preotul ortodox Iosif Trifa, redactor la foaia săptămanală pentru popor „Lumina Satelor”, a Mitropoliei Ortodoxe din Sibiu, publicatie prin care a lansat o chemare la pocăinţă şi la inrolare in Oastea lui Isu ...

Orașul Gura Humorului anunță lansarea proiectului “Înființare centru de colectare deșeuri prin aport voluntar în orașul GURA HUMORULUI, Județul Suceava”
01/07/2023 13:20

 Comunicat de presă „PNRR. Fonduri pentru Romania modernă si reformată” Data: 01 iulie 2023 ÎNFIINTARE CENTRU DE COLECTARE DESEURI PRIN APORT VOLUNTAR ÎN ORASUL GURA HUMORULUI, JUDETUL SUCEAVA Codul Proiectului: C3I1A0122000489  

Copiii care se joacă pe lângă Aeroportul Suceava pun în pericol aterizările
30/06/2023 11:49

Siguranta zborului pe Aeroportul „Ştefan cel Mare” Suceava este pusă in pericol de dispozitivele tip laser cu care se joacă tineri sau copii. Subiectul a fost pus pe masa discutiilor la ultima sedintă a Consiliului Judetean (CJ) Suceava de către presedintele Autoritătii Teritoriale de Ordine Publică (ATOP), consilierul judetean Tudor Plăcintă.     Cat de curand vom avea masini zburătoare? În sustinerea acestei afirmatii, Tudor Plăcintă a declarat că directorul aeroportului a transmis către ATOP o informare in acest sens prin care arată că pilot ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei