Suceava

28 noiembrie, Ziua Bucovinei

Ziua Bucovinei este sărbătorită la 28 noiembrie, incepand din 2015. La 15/28 noiembrie 1918, Congresul General al Bucovinei adopta, la Cernăuţi, moţiunea unirii Bucovinei cu Regatul Romaniei. Legea nr. 250/2015 privind declararea zilei de 28 noiembrie, Ziua Bucovinei, a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis la data de 28 octombrie 2015. A fost publicată in Monitorul Oficial la 30 octombrie 2015, potrivit www.cdep.ro. Propunerea legislativă prin care ziua de 28 noiembrie urma a fi sărbătorită in fiecare an ca Ziua Bucovinei a fost adoptată la 2 octombrie 2013, de Plenul ...

Scandal în cazul decontărilor pentru cazarea refugiaților, la Rădăuți
18/11/2022 16:29

Conducerea Primăriei Rădăuti a sesizat Politia Economică si Corpul de Control al Prefecturii, după ce a constatat neregului in cazul decontărilor pentru cazarea refugiatilor. În acte, municipiul găzduia peste 400 de refugiati cazati in casele localnicilor, in realitate fiind putin peste 150, conform primarul Bogdan Loghin. Bogdan Loghin: Ne-am sesizat, iar eu am fost sesizat in momentul cand am inceput aceste verificări, după ce comisia care a mers in teren, verificand aceste locuinte, au văzut că din 437 de persoane care erau practic declarate a fi in municipiul Rădăuti ...

La Vaslui a apărut din nou pesta porcină
16/11/2022 11:00

Un caz de pestă porcină africană a fost confirmat la un porc domestic dintr-o gospodărie din comuna Berezeni, au informat autorităţile sanitare veterinare din judeţul Vaslui. La solicitarea Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Vaslui, conducerea Instituţiei Prefectului a convocat Centrul Local de Combatere a Bolilor, care a aprobat un plan de măsuri pentru combaterea pestei porcine africane. ‘În zonele de focar, sacrificarea in masă a porcilor şi mistreţilor de fermă este in prezent singura modalitate eficientă de a preveni răspa ...

Povestea egumenului Mănăstirii Voroneț. A fost unul dintre ucenicii lui Daniil Sihastrul
15/11/2022 11:16

Ieroschimonahul Efrem a fost unul din ucenicii apropiaţi ai Sfantului Daniil Sihastrul (sărbătorit in ziua de 18 decembrie). S-a format duhovniceşte langă chilia acestui cuvios de la Putna, in preajma căruia s-a nevoit in anii tinereţii. Apoi, stabilindu-se in sihăstria Voroneţului, a primit darul preoţiei şi slujea cu credinţă şi osardie Biserica lui Hristos. În obşte era iubit de toţi, mai ales pentru smerenia şi ascultarea lui faţă de Sfantul Daniil, că niciodată nu ieşea din cuvantul bătranului şi toate le făcea cu binecuvantare. După anul 1480, egumenul M ...

Percheziții la contrabandiștii de țigări din 6 județe, printre care și Suceava
14/11/2022 11:30

Poliţişti de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Suceava, impreună cu procurori DIICOT Suceava, pun in executare, luni, 83 de mandate de percheziţie la domiciliile şi imobilele deţinute sau folosite de mai multe persoane fizice, precum şi la sediile şi punctele de lucru ale unor persoane juridice din judeţele Suceava, Bihor, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mehedinţi şi Gorj. Sunt efectuate cercetări privind deţinerea in afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul Romaniei de ţigarete peste limita legală, trafic de migranţi, infracţiu ...

Se deschide Punctul de trecere a frontierei de la Vicovul de Sus
09/11/2022 11:45

Punctul de trecere a frontierei de la Vicovul de Sus va fi deschis joi, a declarat premierul Nicolae Ciucă, care a anunţat că va avea o intalnire bilaterală cu omologul ucrainean, Denys Shmyhal. ‘Vom avea o intalnire cu premierul Ucrainei şi intreaga activitate va consta atat in inaugurarea punctului de trecere a frontierei, cat şi o intalnire bilaterală in care vom discuta aspecte legate de situaţia de securitate, precum şi măsurile de sprijin pe care ţara noastră le ia in sprijinul Guvernului ucrainean’, a spus premierul, in debutul şedinţei de Guvern. Ciucă a pr ...

Automatele de țigări din Suceava au fost luate la puricat. Poliția Locală a dat deja amenzi de 8.000 de lei
08/11/2022 14:43

Doi operatori economici au fost sancţionaţi contravenţional de către Poliţia Locală Suceava cu amenzi in cuantum total de 8.000 de lei, dispunandu-se şi măsura complementară de suspendare a activităţii pană la autorizare, după ce au amplasat automate stradale de comercializare a produselor ce conţin nicotină, a informat, marţi, Prefectura Suceava. Sursa citată a precizat că, prin ordin al prefectului Alexandru Moldovan, a fost constituită o comisie mixtă de verificare privind comercializarea prin intermediul automatelor stradale a produselor ce conţin nicotină, alcătuit ...

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:22

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Accident grav la Suceava. Patru persoane au fost rănite
08/11/2022 13:04

Patru persoane au fost rănite intr-un grav accident rutier produs in urma coliziunii a două autoturisme, marţi, pe DN17, pe raza localităţii Păltinoasa, a informat ISU Suceava. Potrivit sursei citate, una dintre cele patru victime ale accidentului in care au fost implicate două autoturisme a fost incarcerată şi extrasă din maşină in stare de inconştienţă. Toate victimele au fost transportate la spital. La faţa locului au intervenit pompierii militari de la Garda de Intervenţie Gura Humorului cu o autospecială de stingere dotată cu echipamente pentru descarcerare şi o amb ...

Suceava va avea Facultate de Medicină și spital clinic
07/11/2022 17:15

Ministerul Educaţiei şi-a dat avizul pentru transformarea Spitalului Judeţean in spital clinic, dar şi pentru construcţia sediului Facultăţii de Medicină in curtea unitătii medicale. Pentru spitalul clinic au fost aprobate secţiile de nefrologie, diabet zaharat, reumatologie, chirurgie ortopedică infantilă, Serviciul Judeţean de Medicină Legală, chirurgie generală, pediatrie, ortopedie şi traumotologie, plus laboratorul pentru depistarea tuberculozei. Conform legislatiei, un spital clinic trebuie să aibă in componenţă cel puţin două clinici in specialităţi diferite, ...

  Un sucevean cere redeschiderea minelor de cărbune
01/11/2022 10:26

  Senatorul sucevean Ioan Stan sustine că PSD doreste eliminarea unor prevederi absurde din PNRR precum inchiderea minelor de cărbune si a termocentralelor pe cărbune, in conditiile in care Germania extinde exploatările de cărbune. „PSD se vede nevoit să constate că este o mare diferentă intre asteptările romanilor si ceea ce efectiv a obtinut premierul Nicolae Ciucă, după maratonul intalnirilor de la Bruxelles. Ajustarea PNRR este, in mod evident, o necesitate. Viata romanilor depinde pe termen mediu si lung de eliminarea sau corectarea unor prevederi absurde, negociate ...

Urmărire ca-n filme, în Rădăuți! Șofer fără permis, urmărit de polițiști și oprit cu focuri de armă
28/10/2022 17:33

Politistii din Rădăuti au prins, vineri, un sofer sără permis, pentru prinderea acestuia agentii trăgand mai multe focuri de armă. În jurul orei 14:30 un echipaj de ordine publica din cadrul Politiei Municipiului Rădăuti, aflandu-se in serviciul de patrulare pe raza mun. Rădăuti, a observat in trafic un autoturism marca Mercedes C220 inmatriculat in Italia, despre al carui conducător auto existau date si informatii ca nu posedă permis de conducere.    Echipajul de politie a efectuat semnale acustice si luminoase pentru oprirea autoturismului, insă soferul nu s-a ...

  „Educația creștină acasă” nu dă roade, la Suceava
28/10/2022 09:24

    La inceputul anului scolar trecut, inspectorii scolari suceveni trăgeau un semnal de alarmă referitor la fenomenul abandonului scolar din judet, dar mai ales asupra retragerii copiilor din invătămantul de masă pentru a face homeschooling. În acest an, o mamă si-a retras opt din cei 12 copii din sistemul de invătămant public pentru a-i inscrie la o fundatie americană ce desfăsoară educatie de tip „homeschooling”. A realizat repede că nu era o solutie foarte bună si a făcut tot posibilul pentru a-si inscrie din nou copiii in sistemul de invătăma ...

Spălare de bani la Suceava. Fraude de 700.000 de euro
25/10/2022 14:00

DNA a ajuns la un acord de recunoaştere a vinovăţiei intr-un dosar de spălare de bani la Suceava. "Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Serviciul Teritorial Suceavaau dispus sesizarea instantei de judecată, in baza dispozitiilor art. 483 Cod procedură penală, cu acordul de recunoastere a vinovătiei unui inculpat (persoană fizică, fără calitate specială), cercetat sub control judiciar, pentru săvarsirea infractiunii de spălare a banilor, in formă continuată. În acordul de recunoastere a vinovătiei, procurorii au retinut următoarea st ...

Doi activiști de mediu au găsit un camion plin cu lemne în curtea unui post de poliție
20/10/2022 17:29

Activiştii de mediu Daniel Bodnar şi Mihai Prutean au depistat, miercuri, un camion care transporta lemne fără a figura ca transport de provenienţă legală, acesta intrand chiar in curtea Postului de Poliţie Arbore, relatează Monitorul de Suceava. Mai mult, lemnul a fost descărcat, iar un bărbat a inceput să taie lemnul de fag pentru foc in curtea poliţiei. La postul de poliţie nu era nici un poliţist, astfel că activiştii de mediu au sunat la 112. Un echipaj al Poliţiei Solca a venit la faţa locului şi a inceput să facă verificări. Într-adevăr, lemnul nu figu ...

Urmărire ca-n filme pe străzile Sucevei: 170 km/h, depăşiri interzise şi mers pe contrasens
20/10/2022 10:12

Urmărire ca in filme pe străzile Sucevei, in miez de noapte. În miezul nopţii, o şoferiţă a incercat să scape de un echipaj de Poliţie, incurajată fiind de patru bărbaţi pe care ii avea pasageri in maşină. În cele din urmă, tanăra a fost trasă pe dreapta şi, timp de un an şi şapte luni, nu mai are dreptul să conducă. În plus, a primit şi o amendă greu de dus. Femeia de 24 de ani trebuie să plătească peste 7.100 de lei, pentru că, in mai puţin de numai cinci minute, a incălcat cinci reguli de circulaţie. Urmărirea din trafic a fost surprins ...

Cisternă plină cu vin, răsturnată la Suceava
20/10/2022 09:45

O persoană a fost rănită după o coliziune intre o cisternă incărcată cu vin şi un utilaj agricol la Berchişeşti. Potrivit sergent major Radu Gabriel din cadrul ISU Suceava o coliziune intre un utilaj agricol şi o cisternă s-a produs in zona localităţii Berchişeşti. O persoană a fost monitorizată de echipajele de Intervenţie, dar a refuzat transportul la spital.   Cisterna incarcata cu vin este monitorizată din punct de vedere PSI de pompierii militari. La faţa locului intervin pompierii militari ai Gărzii de Intervenţie Gura Humorului cu modulul SMURD (autospe ...

Accident grav pe centura Sucevei, de Sfânta Parascheva
14/10/2022 12:18

Un accident rutier in care au fost implicate trei autoturisme şi un camion s-a produs, vineri, pe drumul european E85, la intrare pe şoseaua de centură a municipiului Suceava, au transmis reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava. Potrivit acestuia, in urma coliziunii dintre cele patru autovehicule, traficul rutier a fost blocat pe ambele sensuri. "Intervin pompierii militari ai Detaşamentului Suceava cu o autospeciala pentru descarcerare cu sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean. O persoana implicată in eveniment este monit ...

Hub-ul european de la Suceava, alimentat continuu cu donații pentru Ucraina
10/10/2022 09:55

  Secretarul de stat in MAI, Raed Arafat, s-a aflat, duminică, la hub-ul european de la Suceava cu ocazia ceremoniei de predare a unor donaţii către Ucraina. Este vorba despre 15 vehicule de pompieri şi salvare aduse de către circa 40 de militari ai securităţii civile franceze, destinate Serviciului ucrainean de Urgenţă, Ministerului ucrainean al Sănătăţii, precum şi oraşelor Cernihiv şi Harkov, municipiile Odesa şi Stryi. Alte materiale vor ajunge in zilele următoare la hub-ul de la Suceava. Cel mai mare ajutor umanitar al Franţei pentru Ucraina, de peste o mie de ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei