„Lectura este o a doua existență după natură, o necesitate ce îl face pe om o ființă transcendentală”

 * dialog cu Adina Cășuneanu, profesor de Limba și Literatura Română la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Iași

Lectura este o poartă către lumi neexplorate, o cheie ce deschide mintea și sufletul unui adolescent către frumusețea ideilor și vastitatea cunoașterii. În paginile unei cărți, tinerii descoperă nu doar povești și personaje, ci și propria voce, propria identitate. Iar învățarea limbii române, cultivată cu migală și pasiune, devine filonul care leagă trecutul de prezent, oferind un fundament solid pentru viitor. Limba noastră nu este doar un mijloc de comunicare, ci un cod al sufletului românesc, un testament al celor care au visat și creat înaintea noastră. Prin lectură și prin stăpânirea impecabilă a limbii, adolescenții nu doar că-și asigură trainicia în lumea modernă, dar devin păstrători ai identității noastre naționale. Despre toate aceste lucruri am discutat cu Adina Cășuneanu, profesor de Limba și Literatura Română la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Iași.

 - Orice poveste începe cu „A fost odată...” fie că este vorba despre personaj, idee, proiect, misiune. În cazul dvs, ce v-a inspirat să alegeți cariera de profesor de limba română și cum v-ați descoperit această vocație?

- Parcursul meu profesional își are originea, de fapt,  în alegerea făcută la vârsta de 14 ani, atunci când am început liceul. Privind retrospectiv, profesia m-a ales pe mine (chiar dacă e un clișeu!): la doi ani după evenimentele din ʼ89, societatea era bulversată, mefientă, valorile erau în derivă, economia era vulnerabilă și cu toții aveam nevoie de stabilitate și de predictibilitate. În acest context, părinții mei au socotit ca ar fi înțelept să merg spre un liceu vocațional și, eventual, ulterior să urmez  studii universitare. Practic, această direcție implica două posibilități: Școala Normală sau Liceul Sanitar. Și, cum complicitatea universului a funcționat, când eram în clasa a VIII-a a fost desființat Liceul Sanitar! Am ajuns normalistă și așa a început devenirea de educator. Formarea mea inițială este fundamentală, atunci am învățat și am simțit să fiu dascăl! Filologă am devenit, evident, dintr-o pornire interioară care m-a determinat să studiez cu drag și curiozitate permanentă, dar și pentru că am avut două modele: mama mea, ea însăși profesoară de limba și literatura română, și profesoara mea de franceză de la Școala Normală, pe care și azi o admir foarte mult și căreia îi sunt nespus de recunoscătoare.

- Mă întreb care să fi fost cel mai emoționant moment din cariera dumneavoastră, unul care v-a întărit convingerea că meseria de dascăl este o misiune nobilă?

- Este foarte dificil să selectez un singur moment! În general mă emoționează lucrurile simple: sclipirea din ochii unui copil care se autodepășește, nerăbdarea elevilor de a discuta despre un roman înainte de termenul stabilit, găsirea unor soluții pentru ameliorarea condițiilor (familiale, materiale etc.) de învățare. Dacă, totuși, trebuie să ofer niște exemple, m-aș opri la două: o fetiță cu rezultate remarcabile la învățătură,  mai ales la română, care purta povara incredibilă, dură, a realității bine ascunse de acasă - am descoperit-o cu tact, s-au găsit soluții instituționale și astăzi copilul (care nu mai este chiar un copil) s-a recuperat complet. Și al doilea: un copil din clasa a V-a mi-a restituit o carte pe care i-o împrumutasem ascunzând în paginile ei un bilețel scris cu preaplin de sensibilitate și care începea astfel: „Doamnei mele Trandafir...”.

„Sunt o profesoară de română norocoasă pentru că elevii mei citesc mult! Uneori și eu mă mir că reușesc să-i conving!”

- Într-o eră a tehnologiei și a distragerilor digitale, cum reușiți să stârniți interesul elevilor pentru literatura română?

- Iată provocarea prezentului! Sunt o profesoară de română norocoasă pentru că elevii mei citesc mult! Uneori și eu mă mir că reușesc să-i conving! Cred că îi ispitesc prin faptul că aleg lecturile atentă la nevoile lor de cunoaștere, la cele spirituale, în acord cu dinamica realității care ne înconjoară. Lărgim mult aria și integrăm literatura română în literatura universală. Și, mai ales, nu încerc să-i conving că spațiul virtual este distructiv, că „adevărul meu” este absolut. Moderația și discernământul sunt cheia succesului. Fac parte dintr-o generație de profesori-tampon între ce a fost și ce va fi, iar asta presupune adaptabilitate și uneori chiar capacitatea de a fi vizionar, dacă sistemul se sincronizează mai lent cu realitatea. Ar fi absurd să le cer elevilor mei să gândească așa cum o făceam eu în copilărie și adolescență. Doar astfel facem trecerea de la „savoir” la „savoir-faire” și la „savoir-être”. Fără doar și poate, profesorul trebuie să călăuzească elevul în hățișul mediatic, ajutându-l să stabilească limita dintre avantajele indiscutabile și pericolele imanente.

- Ce rol considerați că are limba română în formarea identității tinerilor și cum îi ajutați să o prețuiască?

- Limba maternă are rol identitar și consider că este foarte important să prețuim elementele care ne definesc și ne individualizează. Elevii mei studiază cu acribie aspectele normative, insist foarte mult pe practica funcțională a limbii și doresc reintroducerea învățării gramaticii în liceu. Realizăm numeroase proiecte și studii legate de evoluția limbii și civilizației române de care copiii sunt foarte încântați. Îmi doresc elevi poligloți, dar conștienți de apartenența lor la spațiul românesc, ceea ce le va garanta o dezvoltare armonioasă. 

- Cum abordați provocarea de a-i atrage pe elevi către lectură, mai ales pe cei care se simt mai îndepărtați de lumea cărților?

- Studiile din sfera ontologiei indică faptul că lectura este o a doua existență după natură, o necesitate ce îl face pe om o ființă transcendentală; tocmai de aceea, eu cred că există pentru fiecare dintre noi o lectură determinantă, poate nu prima și nici a doua, dar cu siguranță există una... Amenințarea informației și a delectării obținute facil și adeseori fără filtrele necesare, din  mediul online, este îngrijorătoare, dar gustul pentru lectură trebuie descoperit și cultivat prin revelarea valorilor umane perene, prin lecturi interiorizate, prin dezvoltarea gândirii critice și prin rafinarea simțului estetic. Încă de mici îi responsabilizez pe copii, ei înțeleg că decriptarea mesajului îi face părtași la actul literar. Că fiecare lectură este individuală, deci unică, și că ei sunt la fel de importanți precum scriitorii, căci trebuie să completeze discursul cu doza de nonspus. Resimt o satisfacție aparte când îi conving că a citi nu înseamnă doar o datorie pentru orele de literatură, ci o îndeletnicire plăcută, modelatoare, constructivă pentru tot restul vieții. Și descoperim împreună cititori pasionați nu numai printre filologi, ci și printre informaticieni, ingineri, doctori, oameni de știință, sportivi ș.a.m.d. Copiii  integrează fenomenul în macrosistem, știind că literatura este o piesă importantă dintr-un puzzle care definește condiția unui om evoluat la nivel spiritual și cognitiv. Dacă și în familiile lor există obiceiul de a citi, succesul este garantat. Noi, cei din Iași, avem șansa de a trăi într-un  important centru educativ în care FILIT, cluburile de lectură, multitudinea de evenimente culturale  facilitează relația copil – literatură/artă.

„Limba română este un factor identitar care, coroborat cu alte elemente, definește românismul”

- Care este mesajul pe care încercați să-l transmiteți elevilor despre frumusețea limbii materne și responsabilitatea de a o păstra vie?

- Principalul prinos pe care îl putem aduce limbii este să o cunoaștem și să o utilizăm cât mai bine. Și de aceea, trudim învățând despre punctuație, ortografie, conjugarea verbelor, registrele limbii – ca să dau doar câteva exemple. Desigur, truda devine mai plăcută când inserăm în lecții un joc, o glumă, când învățăm descoperind. Limba română, așa cum spuneam anterior, este un factor identitar care, coroborat cu alte elemente, definește românismul. Matricea culturală națională ne oferă valori, repere, sentimentul apartenenței, unicul „acasă”, așa cum mărturisea și poetul Grigore Vieru: „În limba ta/Ți-e dor de mama (...)/Și doar în limba ta/ Poți râde singur,/ Și doar în limba ta/Te poți opri din plâns”. Dar în același timp, trebuie să profităm de avantajele globalizării, să-i învățăm pe copii toleranța, respectul pentru valorile altor popoare, mândria pentru ceea ce suntem fără a cădea în patimi naționaliste. Cred că în școala noastră de azi educația civică trebuie mai mult valorificată.

- Există o carte sau o poezie care v-a marcat parcursul profesional și pe care o recomandați elevilor?

- O! Există cărți care m-au marcat în etape diferite ale vieții și pe care le recomand elevilor mei cu tot entuziasmul! Lista este lungă, lecturi mai vechi sau mai noi, dar voi selecta câteva: „Aventurile lui Habarnam” de Nikolai Nosov (putem include toată seria), „Tărâmul Syrtelor” de Julien Gracq,  „Narcis și Gură-de Aur″ de Hermann Hesse, „Îmi dedic tăcerea” de Mario Vargas Llosa, „Ceea ce cauți este în bibliotecă” de Michiko Aoyama, „Din cer au căzut trei mere” de Narine Abgarian, romanele lui M. Blecher, „Serenadă pentru Nadia″ de Zὕlfὕ Livaneli. Nu pot stabili o ierarhie și devin oricum nedreaptă cu atâtea cărți care m-au cucerit!

Trebuie să mai menționez o carte pe care am citit-o, paradoxal, cu emoții până la lacrimi: „Mircea Ivănescu. Poezia discreției absolute” de Radu Vancu. Și spun „paradoxal” deoarece este vorba despre o monografie, despre o lucrare scrisă cu rigoarea și obiectivitatea unui critic literar, dar din care răzbate foarte multă sensibilitate.

Am exclus din „topul” meu titlurile clasice, foarte cunoscute și apreciate, care reprezintă recomandări intrinseci pentru elevii mei.

„Cea mai mare realizare este să ai convingerea că ai șlefuit valori pentru o viață”

- Care sunt cele mai mari satisfacții ale unui profesor de limba română atunci când observă progresul elevilor săi?

- Împlinirea și bucuria lor sunt și ale mele. Satisfacția părinților este, de asemenea, un aspect important. Desigur, nu putem minimiza importanța obiectivelor pe termen scurt și mediu, cum ar fi notele, rezultatele la concursuri, olimpiade și examene. Sunt „recompense” necesare. Dar cea mai mare realizare este să ai convingerea că ai șlefuit valori pentru o viață: dorința de cunoaștere, gândirea critică, simțul estetic, sensibilitatea, modestia, empatia, altruismul.

- Cum priviți responsabilitatea de a modela nu doar cunoștințe, ci și sufletele elevilor prin literatură și limbă?

- Este o responsabilitate copleșitoare care presupune ardere permanentă. Trebuie să fii blând și intransigent în același timp, răbdător și eficient, inventiv și credibil. Zilnic interacționez cu zeci de copii și cu tot atâtea personalități complexe. Mai devreme sau mai târziu, toți vor trece prin examene de limba și literatura română care le vor influența devenirea. La începutul carierei mele, această responsabilitate îmi dădea fiori.  Dar am înțeles că pentru a avea o relație corectă trebuie să le inspir încredere: să fiu „autentică”, să mă pregătesc permanent, să recunosc când nu știu și să mă documentez, să realizez activități antrenante, să mă adaptez la nevoile lor de cunoaștere, individuale și colective, să ascult, să îi susțin mereu. Am evitat să fiu „prietena” lor, pentru că noi trebuie să avem un alt tip de relație; am fost exigentă, fără a fi absurdă, am combătut mediocritatea, am mizat pe faptul că progresul presupune obligatoriu efort și dorința de a reuși. M-am străduit să ajut copiii să se descopere și să-și dezvolte aptitudinile și talentele. Dincolo de literatură și gramatică, am insistat asupra calităților morale spre care sper să tindă toată viața... Îmi place să cred că ei văd în mine un partener onest, responsabil, preocupat de binele fiecăruia în parte și în care pot găsi oricând un sprijin.

- Ce sfaturi le-ați da tinerilor care vor să devină profesori de limba și literatura română și să îmbrățișeze această misiune?

- Din fericire, unii dintre absolvenții noștri se îndreaptă spre această profesie. Iată încă o satisfacție a mea! Și chiar dacă nu le pot promite „viață fără de moarte”, le pot făgădui „tinerețe fără bătrânețe”, pentru că, deși vorbim despre o profesie foarte solicitantă, timpul petrecut printre copii conservă atuurile tinereții. Vor avea o activitate nobilă, pentru care se vor perfecționa permanent, vor fi responsabili pentru o bucățică din viitorul acestei țări. Trebuie să fie convinși că au vocație, pentru că dacă nu îți place ce faci, transmiți asta și celor din fața ta. Trecând la aspecte pragmatice, sper ca decidenții să susțină financiar un sistem de educație eficient, performant, de care să fim mulțumiți. Și ca să închei glumind, îi sfătuiesc ca, până la pasul decisiv spre cariera visată, să fie precum elevii pe care ar dori să-i aibă!

A consemnat Maura ANGHEL   

 

Caseta 1

„M-am străduit să ajut copiii să se descopere și să-și dezvolte aptitudinile și talentele. Dincolo de literatură și gramatică, am insistat asupra calităților morale spre care sper să tindă toată viața... Îmi place să cred că ei văd în mine un partener onest, responsabil, preocupat de binele fiecăruia în parte și în care pot găsi oricând un sprijin” – prof. Adina Cășuneanu

 

Caseta2

Adina Cășuneanu este absolventă a Facultații de Litere din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza”, are un masterat în ,,Relații umane și comunicare” la Facultatea de Psihologie și Științele Educației și un doctorat în Filologie.