Educația bazată pe frică a eșuat. Copiii de astăzi nu mai învață pentru note, ci pentru dragostea profesorilor și a părinților
Dimensiune font:
* timp de ani buni, sistemul educațional a funcționat pe un mecanism simplu, dar profund greșit: frica * teama de notă mică, frica de rușine, frica de „ce zice lumea” * copiii de azi nu mai răspund la acești stimuli * ei învață din cu totul alt motiv – nu pentru că trebuie, ci pentru că vor să-i facă fericiți pe cei care cred în ei * profesorii și părinții care nu înțeleg această schimbare riscă să piardă cea mai importantă legătură: motivația reală a copilului
În școlile de acum 30 de ani, copilul era educat cu frica în sânge. Profesorul era autoritatea supremă, părintele era brațul care pedepsea, iar copilul era obligat să „stea în bancă, să tacă și să învețe”. Se pornea de la ideea că doar prin severitate se formează caractere și că doar cine e criticat crește. Învățarea era mecanică, iar greșeala era tratată ca vină. Elevul era judecat, etichetat, comparat, ridiculizat în fața clasei. Se mergea pe ideea că rușinea te îndreaptă și că durerea educă. S-au creat astfel generații de copii care au devenit adulți nesiguri, anxioși, cu stima de sine fragilă și cu o relație tensionată față de ideea de performanță. Educația bazată pe umilire nu a scos ce e mai bun din copii, ci i-a învățat să tacă, să se conformeze, să-și ascundă vulnerabilitățile și să evite eșecul cu orice preț.
Copiii de azi nu mai învață de frică și nu reacționează la critica dură
Astăzi, tot mai mulți profesori înțeleg că acele metode vechi nu doar că nu mai funcționează, dar sunt și profund nocive. Copiii de azi nu mai învață de frică și nu reacționează la critica dură. Ei au o altă psihologie, un alt fel de a simți, un alt ritm interior. Un copil de clasa I nu vrea să ia nota 10 pentru a apărea într-un catalog sau pentru a-și securiza un viitor ipotetic. Nu-l interesează performanța academică în sine. El vrea să-și vadă învățătoarea zâmbind. Vrea să audă: „Sunt mândru de tine!”. Vrea să-i lumineze ziua mamei, să-i smulgă o lacrimă bunicii, să audă aplauzele tatălui. Copiii învață pentru oameni, nu pentru materii.
„Copilul la vârstă fragedă nu învață de dragul conținutului, ci de dragul profesorului. Nu aleargă după note, ci după reacția celor pe care îi iubește”, explică Maria Plopana, un cadru didactic implicat, care a înțeles esența motivației la vârstele mici. Atunci când profesorul este un model uman, apropiat și cald, copilul se deschide, are încredere, devine curios, depune efort. Nu de frică, ci din dragoste. Nu din obligație, ci din entuziasm. Iar părintele care îl așteaptă cu îmbrățișări și recunoaște efortul, nu doar rezultatul, contribuie decisiv la dezvoltarea acestui impuls sănătos spre învățare.
Critica nu funcționează. Iar rușinarea este de-a dreptul distructivă. Profesorii care încă mai cred că „unde dă, crește” sau că elevul trebuie „dărâmat ca să se îndrepte” trăiesc în trecut și distrug încrederea unor suflete abia în formare. „Aceste metode conduc, pe termen lung, la adulți fără încredere în ei, anxioși, incapabili să-și atingă obiectivele personale”, spune profesorul. Și nu e vorba de o opinie, ci de concluzii susținute de specialiști în psihologia copilului, de terapeuți, de ani de observație practică.
Adevărul dur, dar necesar, este că educația veche a eșuat. A mutilat mai multe generații decât a construit. A confundat autoritatea cu agresivitatea, exigența cu rigiditatea, corectarea cu umilința. Copilul de azi nu mai poate fi educat astfel, iar dacă încercăm aceleași metode, vom repeta aceleași greșeli – cu și mai puține șanse de reparație. Ce funcționează astăzi este relația umană reală. Profesorul trebuie să fie un reper, nu un stăpân. Iar părintele trebuie să fie alături, nu deasupra.
Copiii învață cu inima, nu cu frica. Și învață cel mai bine atunci când știu că sunt iubiți, sprijiniți și valorizați pentru cine sunt, nu doar pentru ce aduc acasă în carnet. Dacă vrem o educație sănătoasă, viabilă și eficientă, trebuie să ne uităm cu luciditate la greșelile trecutului și să avem curajul să le corectăm. E timpul să renunțăm la trauma travestită în pedagogie. Să lăsăm în urmă critica seacă și să învățăm să clădim – cu empatie, cu răbdare, cu adevăr.
Clara DIMA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau