Iașul la apus. Oamenii care păstrează viața orașului pe timpul nopții

 * când ziua dispare lăsând loc nopții, iar orașul pare să se scufunde în liniște, există o lume care abia atunci se trezește la viață * brutari care modelează pâinea ce va umple rafturile dimineața, taximetriști care străbat străzile pustii, medici care veghează la căpătâiul pacienților, scriitori care își găsesc inspirația în tăcerea nopții. Iașiul nu doarme niciodată cu adevărat * dincolo de aparența calmului nocturn, orașul pulsează sub munca nevăzută a celor care îl țin viu

Când ultimele lumini se sting în apartamentele cartierelor din Iași, când vocile care umpleau cafenelele se risipesc în ecouri pe străzile pavate, când tramvaiele se retrag la depouri, orașul nu adoarme. Sub lumina difuză a felinarelor, sub cerul care îneacă strălucirile obosite ale zilei, o altă lume ia ființă. Este lumea celor care trăiesc noaptea, a celor care veghează asupra orașului, care frământă pâine, care salvează vieți, care scriu povești sau care privesc realitatea cu ochii larg deschiși, în timp ce restul lumii visează.

Brutarii. Când zorii încep în mijlocul nopții

La ora când primul vis prinde contur pe pernele oamenilor, într-o brutărie din zona Tătărași, mâinile albe de făină modelează pâinea zilei următoare.

„Pentru noi, ziua începe când pentru alții se termină. La ora unu noaptea, frământăm primul aluat. La trei, cuptorul este deja plin, iar la cinci, prima tură de franzelă pleacă spre magazine”, spune Costel, un brutar cu douăzeci de ani de experiență.

Mirosul de pâine proaspătă, caldă, umple străzile pustii, iar brutăria devine, pentru câteva ore, inima unui oraș adormit. Oamenii aceștia lucrează în tăcere, ritmul lor e stabilit de fermentația dospitului, de sunetul palelor care scot pâinile rumenite din cuptor, de bâzâitul discret al unui radio vechi, singurul companion al acestor nopți.

Taximetriștii, povestitorii nocturni ai orașului

Noaptea are regulile ei nescrise, iar taximetriștii le cunosc pe toate.

Andrei conduce de cincisprezece ani prin Iași. „Noaptea e alt oraș, alt public. Sunt studenți care pleacă de la petreceri, medici care ies de la ture, oameni care ajung de la aeroport sau bătrâni care merg la urgențe. Fiecare are povestea lui”, spune bărbatul.

Taxiurile sunt insulele de lumină care străbat orașul. Andrei și colegii săi văd o lume pe care alții o ignoră: străzi pustii, trecători tăcuți, un cer care pare mai aproape când nu e nimeni pe drum. „Ce-mi place noaptea? Liniștea. Dar și faptul că în taxi, pentru câteva minute, oamenii și deschid sufletul. Sunt mai sinceri decât ziua”, zâmbește șoferul.

Medicii de gardă, veghetorii vieții

Spitalul nu închide niciodată. La Urgențe, luminile sunt mereu aprinse, iar ritmul e neobosit. Medicul Anca Popescu și-a petrecut ultimii opt ani de nopți în spital.

„Nopțile sunt grele. Vin accidentele, crizele, atacurile de panică, oameni disperați care nu știu unde să se ducă. Aici, timpul curge altfel. La trei dimineața, vezi fețe obosite, dar nu ai luxul de a fi obosit. Pentru pacienți, tu trebuie să fii mereu treaz”, spune medicul. La ora patru, când orașul încă doarme, la spital nimeni nu are timp de odihnă. Pe coridoare, luminile reci aruncă umbre pe pereți, iar sunetul monitoarelor de supraveghere medicală e singura muzică ce acompaniază noaptea.

Scriitorii, arhitecții visătorilor

Pentru unii, noaptea e moment de liniște, de inspirație. Mihai D., scriitor ieșean, lucrează doar când orașul adoarme. „Ziua e prea zgomotoasă, prea fragmentată. Noaptea, mintea se adună, gândurile curg. Pot scrie pagini întregi fără să simt timpul. Uneori, când ridic ochii din laptop, zorii au venit deja, iar eu încă sunt acolo, în mijlocul poveștii”, râde Mihai.

Scriitorii sunt poate cei mai singuratici dintre cei care șin Iașiul treaz. Dar, în felul lor, ei creează lumi pentru ceilalți, pentru cei care vor deschide cărțile dimineața.

Orașul care nu doarme

La cinci dimineața, brutarii termină ultima tranșă de pâine, taximetriștii fac ultimele curse, medicii încă veghează, iar scriitorii privesc ecranul unde literele au dat naștere unor povești noi.

Iașul înseamnă mai mult decât ziua lui. Viața lui curge neîncetat, chiar și atunci când nu o vedem. Iar cei care încă sunt treji, în timp ce restul lumii doarme, sunt cei care, de fapt, păstrează pulsul vieții, într-un dans tăcut, sub lumina discretă a felinarelor.

Maura ANGHEL

Când orașul își stinge luminile și liniștea pare să se aștearnă peste străzi, în umbră începe o altă viață. E o lume a celor care rămân treji pentru ca orașul să funcționeze, a celor care frământă pâinea înainte de revărsatul zorilor, a medicilor care țin de mână pacienți în ceasuri grele, a taximetriștilor care duc povești tăcute de la o adresă la alta. În noapte, Iașiul respiră altfel, mai domol, dar cu aceeași forță. Acest reportaj este despre ei, oamenii care veghează când restul lumii doarme.Când luminile se sting în apartamente, iar orașul pare să se scufunde în liniște, există o lume care abia atunci se trezește la viață. Brutari care modelează pâinea ce va umple rafturile dimineața, taximetriști care străbat străzile pustii, medici care veghează la căpătâiul pacienților, scriitori care își găsesc inspirația în tăcerea nopții. Iașul nu doarme niciodată cu adevărat. Dincolo de aparența calmului nocturn, orașul pulsează sub munca nevăzută a celor care îl țin viu.