Micii „găinari” şi şoferii băuți aglomerează instanţele ieşene

În prima jumătate a acestui an, judecătorii de la cele şapte instanţe ce activează pe raza judeţului s-au pronunţat în 15.363 dosare penale. Infracţiuni de tot soiul, de la cele foarte grave, până la furtişaguri mărunte. Dacă la acestea mai adăugăm cele aflate încă pe rol şi cele care încă n-au trecut de camera prelimnară, atunci este lesne de înţeles de ce completelede judecată sunt atât de aglomerate, iar procesele durează cu anii, în nu puţine cazuri fiind degeaba. Intervine prescripţia.

În 1.803 cazuri s-a decis renunţarea la urmărirea penală

Speţele în care, de regulă, se dau pedepse cu amânare, cu suspendare sau amenzi penale sunt majoritare. E vorba de infracţiuni minore, chiar dacă în codul penal, acestea au denumiri ce ne-ar duce cu gândul la cine ştie ce grozăvii (tâlhării, distrugeri, furt calificat).

În 1.803 cazuri, magistraţii ieşeni au decis renunţarea la urmărirea penală. Pentru că a intervenit prescripţia, pentru că o continuare a anchetei nu justifică timpul pierdut şi cheltuielile în raport cu interesul public ori valoarea pagubelor produse de cei trimişi în judecată.

Urmează infracţiunile la codul rutier. Puţin peste 4.000. La acest capitol, pe primul loc se situează şoferii prinşi băuţi la volan. 753 dintre ei au fost condamnaţi în prima jumătate a acestui an. Au primit cu amânare ori cu suspendare, excepţiile fiind reprezentate de cei cu un cazier deloc imaculat şi care se aflau în cadrul termenului de supraveghere pentru infracţiuni anterioare. La fel, cei 542 ieşeni ce au fost prinşi şi judecaţi pentru conducere fără permis.

Hoţii, care fură cam orice le pică în mână (am relatat, pe parcursul anului, despre destule situaţii de-a dreptul hilare), au dat şi ei mult de furcă magistraţilor. S-au dat 849 sentinţe, doar vechii recidivişti fiind trimişi la puşcărie. Marea majoritate a scăpat cu amânare ori, cel mult, suspendare.

Tâlharii. Indivizi periculoşi la prima vedere, dar cei mai mulţi dintre cei 344 condamnaţi în perioada 1 ianuarie 30 iunie a.c. nu s-au dovedit decât nişte găinari banali. Smuls telefoane mobile, lănţişoare, inele, poşete, apoi fugă ca la Jocurile Olimpice. Şi acest tip de infracţiuni sunt categorisite drept minore. La fel ca şi cele de mai sus, pedepse cu amânare ori suspendare.

Ultrajul. Mulţi se gândesc la episoade în care poliţiştii au fost înjuraţi, eventual bătuţi ori li s-au rupt uniformele şi însemnele de către scandalagii cu tupeu. Dar şi o simplă răsteală la pădurarul de la ocolul silvic, tot aici se încadrează. Nu, anul ăsta nu s-a finalizat încă niciun dosar în care vreun poliţist să o fi „luat pe coajă”. Cel mult, nişte îmbrânceli. Sentinţele, precum cele de mai sus. 124, de toate.

Tot la acest capitol, infracţiuni minore, mai intră speţele privind „violenţa în familie” (114), „distrugerea” (100), „tulburarea liniştii şi ordinii publice” (82), „ameninţarea” (75), „nerespectarea ordinelor de protecţie” (74).

Am lăsat la urmă cazurile de „lovire sau alte violenţe”, deoarece aici discuţia e ceva mai amplă. Aici se încadrează atât micile conflicte, de-a dreptul banale, care au drept urmare câteva vânătăi, o unghie ruptă, o buză spartă, cât şi bătăile soră cu moartea, în care victimele au avut nevoie de zeci de zile de spitalizare. Aici, atât Codul Penal, cât şi judecătorii ieşeni nu fac diferenţe între cele două tipuri de „lovire sau alte violenţe”, condamnările celor ce au stâlcit în bătaie concetăţeni fiind mai mult simbolice.

Au cam dispărut ţeparii

Prin anii ’90, trasul de ţepe era un adevărat sport naţional. Cei mai mulţi români încercau să-şi păcălească partenerii de afaceri, furnizorii, clienţii, chiar prietenii şi rudele. „Alba-neagra” a dobândit, atunci, notorietate mondială, şmenarii erau la orice colţ de stradă, jocurile piramidale de tip „Caritas” au făcut ca milioane de români să-şi smulgă părul din cap. Nu puţini dintre ei şi-au pierdut agoniseala de-o viaţă şi au ajuns în stradă.

Biletele la ordin şi cecurile fără acoperire deveniseră ceva banal. În cazul primelor, orice bancă te lăsa să iei câte tipizate vrei.

Drept urmare, puzderie de procese, urmate de condamnări, nu foarte mari, dar utilitatea lor s-a văzut în timp. Anii au trecut, ne-am mai civilizat, infracţionalitatea de acest tip a scăzut dreastic. Astfel, în prima jumătate din acest an, magistraţii ieşeni s-au pronunţat în 483 asemenea speţe. Defalcat după obiectul dosarului, statistica arată 157 sentinţe în cazuri de înşelăciune, 317 de evaziune fiscală şi doar 9 de abuz de încredere.

Ar fi timp destul pentru infracţiunile grave, care s-ar judeca mai rapid

Situaţia descrisă mai sus nu-i una specifică judeţului nostru, în toată ţara e aşa, instanţele sunt supraaglomerate cu tot felul de nimicuri, dosarele grele aşteaptă cu anii. Cum nu pot fi scoşi din joben destui magistraţi, e limpede că nu există altă variantă decât modificarea Codului de procedură penală. Şi creşterea rolului mediatorilor.

Doar aşa ar fi timp berechet pentru ca magistraţii să se ocupe de infracţiuni grave, acestea judecându-se mult mai repede. Cazurile de omor, omor calificat şi omor deosebit de grav au fost mai puţine decât cele legate de alcoolul la vola. Doar 556, în total. Omorul simplu a predominat (425), apoi omorul calificat (135), fiind date doar şase sentinţe în cazurile de omor deosebit de grav.

În perioada menţionată, au fost condamnaţi 180 traficanţi de droguri, 95 infractori ce s-au ocupat de traficul de minori, au fost destructurate 101 grupuri infracţionale organizate, au ajuns la zdup 29 proxeneţi, 38 de autori ai unor loviri sau vătămări cauzatoare de moarte ajungând şi ei după gratii. Bizar, niciun violator nu şi-a aflat pedeapsa.

Însumând, ies 999 de infracţiuni grave la care s-a dat verdictul. Un pic mai mult de jumătate decât dosarele în care s-a decis renunţarea la urmărirea penală...

Dar, în condiţii normale de lucru, raportul ar fi cu totul altul. Marcel FLUERARU