Posibilităţi infime de angajare pentru şomerii ieșeni
Dimensiune font:
* perioadă grea pentru vag alfabetizaţii aflaţi în căutarea unui angajament * aceștia îşi mai pot găsi de lucru doar ca agent de curăţenie, încărcător-descărcător, manipulant mărfuri sau în construcţii * la Iași, un sfert din numărul total de locuri de muncă disponibile e adresat celor cu studii superioare * nici dinspre continent veştile nu sunt mai bune
Tabloul al locurilor de muncă disponibile în judeţ, transmis de AJOFM Iaşi, arată tot mai groaznic, posibilităţile de angajare a şomerilor fiind tot mai puţine. Doar 412 oportunităţi de angajare, fix ca în vremurile pandemiei.
Iar străvechiul proverb „n-ai carte, n-ai parte!” se dovedeşte mai actual ca niciodată. Un sfert din numărul total de locuri de muncă disponibile e adresat celor cu studii superioare. Absolvenţii de facultate se pot angaja pe posturi de cadru tehnic
Sărbători groaznice pentru vag alfabetizaţii aflaţi în căutarea unui angajament. Îşi mai pot găsi de lucru doar ca agent de curăţenie, încărcător-descărcător, manipulant mărfuri sau în construcţii.
Prin prisma domeniilor de activitate, situaţia se prezintă în felul următor: palide creşteri ale ofertei de muncă în transporturi (12/10), confecţii (44/40) şi industrie (33/30), nimic în HoReCa, asigurări şi agricultură, scăderi în rest. Alte servicii decât cele clasice (97/115), construcţii (200/256, aici e normal, era de aşteptat, nu-i deloc sezonul) şi sănătate (2/5).
Dispar, pe rând, ofertele din Europa. Acum, Belgia şi Finlanda
Nici dinspre continent veştile nu sunt mai bune, acum doar 171 locuri de muncă libere, cu 20 mai puţin decât în intervalul precedent. Niciun job nou, mai rău, au dispărut ofertele de lucru din Belgia (16) şi Finlanda (4). În rest, status-quo. Germania (60), Italia (50), Letonia (30), Austria (16), Olanda (10), Norvegia (3), Irlanda şi Malta câte unul. Extrem de puţin. Vedem la anul! Claudiu CONSTANTIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau