68 de morți în urma accidentului aviatic din Nepal
Dimensiune font:
În cursul acestei dimineți, echipele de salvare au găsit cele două cutii negre ale avionului prăbuşit duminică în Nepal, conform oficialităţilor locale. Din nefericire, incidentul s-a soldat cu minim 68 de morţi, fiind considerată cea mai mare tragedie aeriană din ultimii 30 de ani din această ţară.
Noile informații îi vor ajuta pe anchetatori să descopere cauza prăbuşirii chiar înainte de aterizare a avionului ATR 72, ce avea la bord 68 de pasageri şi patru membri ai echipajului. Se pare că avionul decolase de la Kathmandu şi urma să aterizeze în oraşul Pokhara, localizat la aproximativ 200 de kilometri nord-vest de capitala nepaleză.
„Cele două cutii negre „sunt în stare bună, cel puţin aşa par din exterior”, a declarat Teknath Sitaula, oficial al aeroportului Kathmandu.
Din nefericire, au fost piedici puse operaţiunilor de căutare, acestea fiind cauzate de vremea nefavorabilă şi de terenul accidentat din zona căderii avionului. Până acum au reușit să fie recuperate 68 de corpuri, iar ulterior s-a aflat că avionul transporta 57 de nepalezi, cinci indieni, patru ruşi, doi sud-coreeni, un argentinian, un irlandez, un australian şi un francez.
„Este puţin probabil să existe vreun supravieţuitor”, a declarat Tek Prasad Rai, purtător de cuvânt al poliţiei, potrivit bbc.com.
Se pare că avionul ATR 72 Yeti Airlines s-a prăbușit în momentul în care pilotul a început manevrele de aterizare, iar în urma impactului cu solul, aeronava a luat foc. La bordul aeronavei care s-a prăbușit în Nepal, lângă orașului turistic Pokhara, se aflau 68 de pasageri, printre care și zece cetăţeni străini şi patru membri ai echipajului.
„Avionul s-a rupt în bucăți. Ne așteptăm să recuperăm mai multe cadavre”, a declarat un purtător de cuvânt al armatei pentru Reuters.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau