Adrian Năstase va fi ELIBERAT din închisoare. Decizia NU e definitivă
Dimensiune font:
Cererea de eliberare condiţionată a lui Adrian Năstase a fost admisă de Judecătoria sector 4. Decizia poate fi atacată cu recurs la Tribunalul Bucureşti, a cărui hotărâre va fi irevocabilă.
Adrian Năstase a fost adus, marţi dimineaţă, de la Penitenciarul Jilava la Judecătoria Sectorului 4, unde s-a judecat cererea acestuia de eliberare după aproximativ şapte luni şi jumătate de detenţie din cei doi ani la cât a fost condamnat în dosarul "Trofeul calităţii". Năstase, flancat de opt paznici, a fost dus în camera deţinuţilor şi apoi a fost transferat în sala de judecată.
Procurorul de şedinţă a solicitat instanţei Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti respingerea cererii de liberare condiţionată a lui Adrian Năstase, învocând faptul că deţinutul nu a dovedit o atitudine de îndreptare, întrucât a continuat să facă afirmaţii la adresa judecătorior care l-au condamnat la doi ani de închisoare în procesul "Trofeul calităţii" referitor la sponsorizarea campaniei sale electorale din 2004. Avocaţii lui Năstase au respins susţinerile procurorului de şedinţă.
Cererea de eliberare înainte de termen a lui Adrian Năstase, respectiv după aproximativ şapte luni şi jumătate de detenţie, a fost dezbătută, luni, de către Judecătoria sectorului 4. Procurorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie a venit cu argumente pentru a nu fi eliberat Năstase din închisoare mai devreme, invocând fie că nu Judecătoria sectorului 4 Bucureşti este competentă a soluţiona cererea, fie că este pusă la îndoială calitatea de operă ştiinţifică a lucrărilor lui Adrian Năstase avute în vedere pentru punerea lui în libertate.
Comisia de eliberări condiţionate de la Penitenciarul Jilava a dat aviz pozitiv, constatând că s-a împlinit termenul de o treime din pedeapsă în care ar putea fi eliberat fostul premier. Astfel cererea a ajuns în faţa unui judecător.
Avocatul Ion Cazacu spunea că membrii Comisiei au luat în calcul pentru avizul favorabil activităţile desfăşurate de Adrian Năstase în penitenciar, precum şi faptul că acesta a publicat trei cărţi. Cazacu preciza că au fost luate în considerare în stabilirea perioadei de executare a pedepsei şi zilele petrecute de Adrian Năstase în Spitalul Floreasca, scăzute din pedeapsă în urma unei decizii a instanţei. Decizia Judecătoriei sectorului 4 nu va fi definitivă, ea putând fi contestată la Tribunalul Capitalei. Adrian Năstase este încarcerat din seara zilei de 26 iunie 2012.
sursa: realitatea.net
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau