Ateneul Național din Iași, decorat de către Casa Regală
Dimensiune font:
Vineri, 15 octombrie 2021, la Palatul Regal din București, în Sala Tronului, Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei române a conferit Ateneului Național din Iași, Medalia „Regele Mihai I, pentru Loialitate”.
Ateneul Național din Iași, instituție aflată sub înaltul patronaj al Majestății Sale Margareta Custodele Coroanei române, a primit Medalia „Regele Mihai I, pentru Loialitate” în cadrul unei ceremonii ce a avut loc vineri, 15 octombrie 2021, la Palatul Regal din București, în Sala Tronului. Ceremonia de decernare a medaliei a fost prezidată de Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei române. Din partea Familiei Regale au mai participat Alteța Sa Regală Principele Radu și Alteța Sa Regală Principesa Maria.
„Cu ocazia centenarului înființării în domnia Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria pentru că duce mai departe misiunea sa fundamentală de a fi un lăcaș de cultură care să lumineze mintea și să înnobileze sufletele celor mulți și harnici. Pentru a onora renașterea Ateneului din Iași sub conducerea domnului Andrei Apreotesei, prin îmbogățirea activităților sale cu filme, dezbateri și lecturi, expoziții istorice și artistice, dar și prin contactul direct, informal, cu cetățenii beneficiari ai actului cultural. Pentru că prin simbolistica și programul său de activități duce mai departe valorile și principiile Familiei Mele.
Noi conferim Medalia Regală pentru Loialitate, Drept care îi dăm acest brevet subscris de Noi", se arată în documentul oficial.
Medalia Regală pentru Loialitate este o decorație instituită de Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei române, prin decret regal, în data de 30 decembrie 2017. Aceasta se acordă unui număr de maxim 250 de personalități, instituții sau organizații care au dovedit loialitate şi încredere în destinul Familiei Regale din România, făcând eforturi şi, adeseori, sacrificii personale pentru a sprijini principiile binefăcătoare ale Coroanei în România.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau