Avertizare de vreme rea valabila in toata tara. Vor fi vijelii si va cadea grindina - Prognoza speciala pentru Bucuresti
Dimensiune font:
Meteorologii au emis o avertizare de vreme rea valabila in toata tara, de duminica, de la ora 10.00, pana miercuri, la ora 23.00.
In acest interval vom avea parte de perioade de instabilitate atmosferica, in special dupa-amiaza si seara, cand vor cadea cantitati de apa insemnate si vor fi intensificari temporare ale vantului, descarcari electrice, grindina si vijelii.
Ploile vor avea si caracter torential, iar in intervale scurte de timp sau prin acumulare, indeosebi in jumatatea de nord a teritoriului pe parcursul zilei de duminica (31 mai), se vor
inregistra cantitati de peste 15...25 l/mp si pe arii restranse 30...40 l/mp.
Duminica (31 mai), la munte, vantul va avea intensificari cu viteze ce vor depasi 70....80 km/h, iar la altitudini mari vor fi rafale de peste 90 km/h si trecator se vor semnala precipitatii mixte. Local si temporar, intensificari ale vantului vor fi si in restul teritoriului cu viteze de 45....55 km/h.
Prognoza speciala pentru Bucuresti
Potrivit meteorologilor, pe parcursul zilei de duminica, valorile termice in Bucuresti vor fi apropiate de normalul perioadei, astfel incat temperatura maximase va situa in jurul a 24 de grade.
Cerul va fi variabil, iar vantul se va intensifica treptat dupa orele pranzului, cand la rafala se vor inregistra viteze in general de 45...50 km/h. Din dupa-amiaza zilei de luni (01 iunie) instabilitatea atmosferica se va accentua treptat si se va manifesta prin averse, descarcari electrice, intensificari de scurta durata ale vantului, grindina si vijelii.
Ploile vor avea si caracter torential, iar in intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitatile de apa vor depasi, in medie, 10 - 15 l/mp si izolat 20 - 25 l/mp.
In urmatoarea perioada, vremea se va raci treptat in Capitala, astfel incat temperaturile maxime vor fi cuprinse intre 17 si 21 de grade, iar minimele intre 8 si 11 grade.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau