Băsescu: Nu voi convoca referendum pe tema Roşia Montană
Dimensiune font:
Traian Băsescu a trimis o scrisoare Parlamentului la data de 6 septembrie 2013, după ce Valeriu Zgonea îi ceruse preşedintelui un referendum pe tema proiectului Roşia Montană.
Acesta este textul scrisorii:
„Am luat notă de conţinutul scrisorii dumneavoastră din 3 septembrie 2013, având ca subiect eventualitatea organizării unui referendum naţional privind problema exploatării de la Roşia Montană. În acest sens fac următoarele precizări:
1. Nu am iniţiat şi nu intenţionez să iniţiez în perioada următoare o astfel de procedură.
2. Apreciez că dezbaterile pe această temă din cadrul Parlamentului vor fi un excelent prilej pentru o analiză care să clarifice sau să corecteze aspectele controversate ale proiectului, în aşa fel încât soluţia pe care o veţi adopta să fie îmbrăţişată de cea mai mare parte a populaţiei, ceea ce ar trebui să reflecte majoritatea de peste 70% pe care Guvernul o are în Parlament.
3. Dacă voi constata că soluţia adoptată de Parlament generează tensiuni în societate, cu siguranţă, înainte de promulgarea legii, voi utiliza referendumul naţional ca soluţie de corectare a eventualei decizii greşite a Parlamentului.
Vă doresc înţelepciune şi succes în procesul de legiferare a proiectului de exploatare de la Roşia Montană".
Băsescu a cerut ieri retragerea proiectului din Parlament.
Sursa: antena3.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau