Benjamin Netanyahu a ajuns din noua la spital. I s-a implantat un implantat in stimulator cardiac
Dimensiune font:
Starea de sănătate a prim-ministrului israelian Benjamin Netanyahu 'este bună' după intervenţia chirugicală în care acestuia i s-a implantat in stimulator cardiac, a anunţat centrul medical Sheba duminică dimineaţa, transmite AFP.
Netanyahu, care a fost spitalizat în cursul nopţii, 'va rămâne sub supraveghere medicală în secţia de cardiologie', a precizat spitalul din Tel Aviv, într-un comunicat.
În urmă cu o săptămână, Netanyahu, în vârstă de 73 de ani, fusese spitalizat pentru o noapte în urma unor ameţeli.
Medicii au decis atunci să apeleze la un monitor Holter pentru a-i supraveghea ritmul cardiac în cadrul unor examene cardiologice, a anunţat săptămâna trecută profesorul Amit Segev, şeful departamentului de cardiologie al spitalului Sheba.
Prim-ministrul israelian a fost spitalizat după ce la Tel Aviv şi Ierusalim au avut loc sâmbătă manifestaţii masive împotriva reformei judiciare promovate de guvernul său şi care divizează ţara de mai multe luni.
Duminică la prânz vor începe în Knesset (parlament) dezbateri pe marginea unei măsuri de reformă ce vizează să anuleze posibilitatea pentru justiţie de a se pronunţa cu privire la 'caracterul rezonabil' al deciziilor guvernului.
Această prevedere va fi supusă apoi la vot în a doua şi a treia lectură. Dacă va fi adoptată, va deveni prima componentă majoră a reformei judiciare a guvernului Netanyahu.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau