Berceanu: Nu cred că Boc se va întoarce la preşedinţia PDL
Dimensiune font:
Radu Berceanu, unul dintre foştii lideri ai PDL, şi-a încheiat astăzi perioada de "sihăstrie". A ieşit public şi a vorbit despre viitorul democrat-liberalilor, comentând posibilitatea ca Emil Boc să redevină preşedintele partidului.
"Eu cred că Emil este, fără doar şi poate, suficient de matur în general, dar mai ales matur politic, şi nu este nevoie ca anunţurile lui Falcă şi al Elenei Udrea să fie perdele de fum sau artilerie pentru o candidatură a lui Boc. Eu cred că dacă Emil Boc vrea să candideze, candidează pur şi simplu. Nu-i trebuie nu ştiu ce paravane făcute de nimeni. A fost preşedinte, a fost prim-ministru, este primar, drept urmare nu are nevoie de farmece de astea. Eu însă l-am auzit pe Emil spunând "sunt primarul Clujului şi vreau să mă ţin de mandatul ăsta şi să fac nişte lucruri bune". Iar el este un om mult mai corect şi mai ferm, se ţine de cuvânt; e mai ardelean, adică nu umblă cu azi aşa, mâine aşa, pe urmă mă mai gândesc, mă mai sucesc. Nu am avut niciun semnal că s-ar întoarce la preşedinţia partidului", a spus Berceanu, pentru provincianews.ro.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau