Braşov: Peste 70% din efectivele poliţiei rutiere se vor afla în stradă la acest sfârşit de an
Dimensiune font:
Poliţia rutieră Braşov va avea în stradă până în 7 ianuarie 2013, peste 60% din efective, care vor lucra în trei schimburi, în filtrele constituite pe principalele artere de circulaţie din judeţul şi municipiul Braşov, dar şi din staţiunile montane Poiana Braşov, Predeal, zona Bran-Moieciu, a precizat vineri, în ultima conferinţă de presă organizată de IPJ Braşov în acest an, şeful poliţiei rutiere Braşov, comisarul-şef Claudiu Tămârjan.
'Având în vedere afluxul mare de turişti pe care îl preconizăm că va sosi pe raza judeţului Braşov, poliţia rutieră a suplimentat efectivele pe perioada sărbătorilor de iarnă în tot judeţul, în special în zonele intens circulate. Recomandăm conducătorilor auto să respecte indicaţiile poliţiştilor rutieri aflaţi în filtrele constituite pe principalele artere de circulaţie, dar şi în staţiunile Predeal, Poiana Braşov, zona Bran-Moieciu şi să circule cu viteza adaptată condiţiilor de trafic. Traficul va fi monitorizat cu mare atenţie pe toate drumurile intens circulate din judeţ şi vor fi şi controale împotriva consumului de alcool', a spus şeful poliţiei rutiere Braşov.
La rândul său, şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţiei Braşov, comisarul-şef Florea Oprea a declarat că în această perioadă a sfârşitului de an, 340 de poliţişti vor fi zilnic în stradă pentru a asigura un climat de ordine şi linişte pe raza judeţului Braşov.
'Anul 2012 pentru poliţiştii braşoveni a fost unul extrem de dificil, extrem de solicitant, şi din acest punct de vedere şi efectivele poliţiei Braşov au fost extrem de solicitate. Mă bucur mult că beneficiind de sprijinul cetăţenilor am reuşit să facem faţă corespunzător şi să stăpânim situaţia operativă, să facem ordine şi linişte în judeţul Braşov', a spus şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie.
Comisarul-şef Florea Oprea speră ca şi în ultimele zile ale anului poliţiştii să nu se confrunte cu evenimente deosebite, aşa cum nu au fost nici în zilele Crăciunului. AGERPRES
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau