Bulgaria reacționează după înregistrarea în care un migrant este împușcat și acuză o manipulare înaintea votului pentru Schengen
Dimensiune font:
Incidentul, care a avut loc la granița dintre Bulgaria și Turcia, a fost analizat de o comisie formată din reprezentanți ai celor două țări. Bulgaria respinge orice acuzație potrivit căreia polițiștii de frontieră bulgari ar fi deschis focul asupra unor refugiaţi sirieni care au încercat să treacă frontiera comună a acestor ţări, aşa cum susţine o investigaţie jurnalistică a mai multor media europene. Ministrul bulgar de interne Ivan Demerdjiev şi-a exprimat miercuri în faţa presei "dezamăgirea că această manipulare apare chiar înaintea deciziei privind intrarea Bulgariei în spaţiul Schengen'', relatează agenţia EFE citată de Agerpres.
Mai multe media europene, printre care ziarul francez Le Monde, cel britanic The Times şi televiziunea publică germană ARD au publicat imagini video care arată un grup de migranţi sirieni într-o zonă împădurită, se aude un foc de armă şi apoi este văzut un tânăr căzând la pământ rănit de un glonţ care l-a atins sub axilă.
''Acest reportaj este în contradicţie clară cu poziţia exprimată de premierul olandez Mark Rutte, aceea că frontiera bulgară este traversată probabil în schimbul a 50 de euro, şi este foarte interesant de aflat care dintre cele două terorii este cea adevărată'', a remarcat ministrul bulgar.
El a amintit că există un acord între Bulgaria şi Turcia care interzice folosirea armelor de foc la graniţă. ''Se recurge la folosirea armei doar dacă patrula noastră este atacată şi numai pe teritoriul nostru'', a explicat Ivan Demerdjiev.
Acesta a mai observat în respectiva înregistrare video că distanţa dintre migranţi şi vehiculul poliţiei de frontieră bulgare este foarte mare, astfel că ar fi greu de tras de acolo cu un pistol.
De partea sa, Maria Chereşeva, jurnalistă la Radio Free Europe, care a participat la investigaţia jurnalistică, insistă că acuzaţiile pe care aceasta le formulează sunt corecte.
''Datele noastre despre focul tras de pe teritoriul bulgar provin de la două persoane care făceau parte din acel grup, persoana rănită, care acum se află în Siria, şi un alt bărbat care se află într-o ţară europeană'', a declarat televiziunii private bTV jurnalista menţionată.
''Cei doi (migranţi) nu se cunosc, am vorbit cu ei separat'', mai spune ea, adăugând că înregistrarea a fost trimisă unui expert în analiza sunetului în SUA, unde ''sunetul a fost izolat şi s-a probat că focul de armă a fost tras de la o distanţă de până la 30 de metri şi a fost îndreptat asupra dispozitivului de înregistrare video care în acel moment arată gardul de sârmă ghimpată de la frontiera cu Bulgaria''.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau