Canada a înregistrat cea mai ridicată temperatură din istoria măsurătorilor
Dimensiune font:
Canada a înregistrat cea mai mare temperatură de când se fac măsurători până acum, după ce un sat din British Columbia a atins 46,1 grade Celsius duminică, anunță The Guardian. Temperatura atinsă în Lytton, în Sudul celei mai vestice provincii a Canadei, a întrecut recordul național anterior, înregistrat în Saskatchewan în anul 1937. Atunci, termometrele au indicat nu mai puțin de 45 de grade.
După ce Statele Unite ale Americii au fost scăldate într-o caniculă insuportabilă, efectul a fost resimțit și în Vestul Canadei, iar agenția națională de meteorologie canadiană a transmis că numeroase recorduri zilnice de temperatură au fost doborâte în British Columbia. Totuși, autoritățile se așteaptă ca situația să se amelioreze până la jumătatea acestei săptămâni. Canadienii au profitat de vreme, o dovadă fiind cetățenii din Vancouver care s-au îndreptat către plaje când temperatura a atins 31 grade Celsius.
Informare meteo pentru România până în 1 iulie
Din 27 iunie, de la ora 10:00, până în 1 iulie, la ora 21:00, este în vigoare o informare meteo de disconfort termic și instabilitate atmosferică: „Vremea va fi călduroasă, iar disconfortul termic va fi ridicat, la început în sud-vestul și sudul teritoriului, apoi și în celelalte regiuni. În zilele de marți, miercuri și joi (29, 30 iunie și 1 iulie), disconfortul termic va deveni accentuat îndeosebi în regiunile vestice și sudice, unde va fi caniculă. În timpul după-amiezilor și serilor, local în zonele de deal și de munte și pe arii restrânse în restul teritoriului vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină. În intervale scurte de timp, cantitățile de apă vor depăși pe arii restrânse 25...40 l/mp”, anunță ANM.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau