Ce i-au făcut polițiștii unei minore care le-a spus că a fost violată și drogată de un bărbat de 38 de ani
Dimensiune font:
O tânără de 17 ani din comuna Cojocna, județul Cluj, este acuzată că a indus poliția în eroare, după ce a reclamat că a fost violată și drogată. Aceasta a fost reținută pentru 24 de ore.
Potrivit unui comunicat al IPJ Cluj, transmis vineri, tânăra a plecat de acasă în 14 februarie, iar la întoarcere a povestit că a fost violată și drogată de un bărbat de 38 de ani. Polițiștii au stabilit că fata a mințit.
„În 15 februarie, polițiștii din cadrul Secției 2 Politie Rurală Apahida au fost sesizați că o tânără în vârstă de 17 ani, din comuna Cojocna, a plecat în data de 14 februarie de la adresa de domiciliu și nu s-a mai întors. În cursul aceleiași zile, tânăra s-a întors acasă, iar conform relatărilor sale, pe durata plecării de la domiciliu, s-ar fi aflat în municipiul Câmpia-Turzii, alături de un bărbat în vârstă de 38 de ani, care ar fi întreținut raporturi sexuale cu aceasta împotriva voinței sale și ar fi determinat-o să consume substanțe interzise. Din datele şi probele administrate în cauză, a rezultat presupunerea rezonabilă că cea în cauză ar fi reclamat în fals aspectele prezentate”, se arată în comunicat.
Față de tânăra de 17 ani s-a luat, joi, măsura reținerii pentru 24 ore, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de inducerea în eroare a organelor judiciare, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau