Ce privilegii vor avea parlamentarii în următorii patru ani
Dimensiune font:
Parlamentarii hotărăsc marţi ce privilegii vor avea în următorii patru ani. Noul statut îi protejează pe senatorii şi deputaţii incompatibili, le dă mai puţini bani de cheltuit aleşilor şi le sporeşte imunitatea în faţa arestărilor şi reţinerilor.
Parlamentarii vor în primul rand imunitate sporită care să-i ferească de arestări sau reţineri. În noul statut, senatorii şi deputaţii au introdus o prevedere potrivit căreia Ministrul Justiţiei poate cere arestarea sau reţinerea unui parlamentar, ca şi până acum, însă numai în baza unei motivaţii solide, mai exact probe care să-i convingă pe senatori şi deputaţi că al lor coleg merită sa fie dat pe mâna justiţiei. Cererea trebuie să fie însoţită de motive concrete şi temeinice şi va fi aprobată cu votul majorităţii senatorilor sau deputaţilor prezenţi la şedinţă.
Senatorii şi deputaţii vor ca atunci când Agenţia Naţională de Integritate sesizează un caz de incompatibilitate în Parlament, persoana vizată să aibă dreptul să aleagă între funcţia de parlamentar şi funcţia incompatibilă cu cea de ales.
O nouă prevedere lasă senatorii şi deputaţii cu mai puţini bani. Astfel, fiecare absenţă nemotivată se va plăti cu un procent din indemnizaţia lunară, iar sumele pentru cazare şi transport vor fi reduse.
Un parlamentar va primi pentru cazare în jur de 4.000 de lei pe lună, iar transportul va fi limitat la două călătorii pe săptămână cu maşina sau avionul.
În plus, parlamentatii nu mai au voie să-şi angajaze rude până la cele de gradul III în cabinetele parlamentare.
sursa: rtv.net
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau