CE renunţă la solicitarea către CEJ de a se pronunţa asupra legalităţii ACTA, consfinţind renunţarea definitivă la tratat
Dimensiune font:
Comisia Europeană (CE) a lăsat în cele din urmă ACTA să moară, controversatul Acord comercial de combatere a contrafacerii, retrăgând solicitarea sa către Curtea Europeană de Justiţie (CEJ) de a se pronunţa asupra legalităţii tratatului, care 'nu se mai poate întoarce din mormânt', scrie portalul IT World.
Tratatul ACTA a fost respins de Parlamentul European (PE), după proteste pe scară largă în Europa, în contextul în care acesta a fost semnat iniţial în numele europenilor de CE, în ianuarie 2012.
Însă pe măsură pe ONG-urile şi mişcările de susţinere a libertăţilor civile au început să protesteze, mai multe state au dat înapoi de la ratificarea tratatului. Principalul motiv de nemulţumire a fost capitolul privind internetul al ACTA, despre care protestatarii din toată Europa susţineau că deschide uşa pentru decizii ale statelor membre de a obliga provider-ii de internet să-şi supravegheze clienţii.
În luna aprilie, Controlorul European pentru Protecţia Datelor (European Data Protection Supervisor, EDPS) a criticat tratatul, care avea ca obiectiv declarat combaterea pirateriei, avertizând că ar putea duce la o monitorizare extinsă a internetului.
În acest context, pentru a încerca să reducă amploarea opoziţiei faţă de tratat, comisarul european pentru comerţ, Karel De Gucht, a cerut CEJ să decidă dacă ACTA încalcă sau nu drepturile fundamentale ale cetăţenilor conform legislaţiei UE. Decizia CE de a recurge la arbitrajul CEJ a declanşat însă acuzaţii că liderii UE încearcă să tragă de timp, iar în cele din urmă PE a votat în iulie cu 487 de voturi pentru şi 39 împotrivă pentru respingerea tratatului, fără a mai aştepta verdictul CEJ privind legalitatea ACTA.
Dar chiar dacă ACTA fusese respins de PE şi nu putea deveni lege a UE, comisarul De Gucht avea încă speranţe că un răspuns pozitiv al CEJ îi va permite să readucă tratatul în discuţie, comentează IT World.
Anunţul CE de la 20 decembrie că a luat, în Colegiul comisarilor, decizia de a retrage cererea depusă la CEJ a fost salutat ca o victorie de organizaţiile care s-au opus adoptării ACTA. 'Retragerea cererii de pronunţare a CEJ privind ACTA arată că cetăţenii aveau dreptate şi că comisarul De Gucht se înşela', a scris pe contul său de Twitter Jeramie Zimmerman, din cadrul unui grup pentru apărarea libertăţilor internauţilor.
La rândul său, europarlamentarul britanic David Martin, raportor din partea grupului S&D (Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor) din PE pentru ACTA, care le-a recomandat colegilor săi înainte de vot să respingă tratatul, a declarat că este încântat că ACTA 'nu se mai poate întoarce din mormânt în Europa'.
Din câte se pare, acordul internaţional de combatere a contrafacerii este 'mort' şi în restul lumii, notează IT World. ACTA poate intra în vigoare doar dacă va fi semnat de şase dintre cele zece state rămase, respectiv Australia, Canada, Japonia, Coreea de Sud, Mexic, Maroc, Noua Zeelandă, Singapore, SUA şi Elveţia. Până acum însă, tratatul a fost ratificat doar de Japonia.
AGERPRES
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau