Ce se întâmplă cu Crucea Eroilor de pe Caraiman. MApN, anunţ
Dimensiune font:
Joi, 9 iulie, vor fi reluate lucrările de reabilitare a "Crucii comemorative a Eroilor români din Primul Război Mondial", monument istoric situat în Munţii Bucegi, la altitudinea de 2.291 m, în apropiere de Vârful Caraiman.
Lucrările au intrat în conservare în data de 2 decembrie 2019, după ce au fost efectuate măsurile specifice de pregătire a monumentului pentru anotimpul rece, iar, în urmă cu aproape o săptămână, constructorul a început refacerea organizării de şantier, transportul materialelor, reamenajarea împrejmuirii şi verificarea echipamentelor.
Deşi în luna iunie a acestui an condiţiile meteo la altitudinea monumentului au fost preponderent nefavorabile, echipa de constructori a reuşit să desfăşoare operaţiunile pregătitoare astfel încât redeschiderea şantierului să fie realizată conform graficului stabilit.
În acest an, vor fi sablate ultimele tronsoane metalice, soclul şi platforma de acces la monument, va fi acoperită anticoroziv întreaga structură metalică şi se vor finaliza amenajările interioare. De asemenea, se vor monta lămpile electrice şi instalaţiile interioare de iluminat şi va fi realizată instalaţia de ventilaţie în subsol.
Periodic, echipa de implementare a proiectului compusă din specialişti din cadrul Secretariatului general şi Direcţiei domenii şi infrastructuri efectuează vizite de lucru la Monument, pentru verificarea stadiului lucrărilor.
Până în prezent au fost executate următoarele lucrări:
1. Reţele exterioare:
- a fost executat branşamentul electric în lungime de 3000 m;
- au fost montate căminele de tragere;
- a fost executată instalaţia priza de pământ;
- a fost executată instalaţia de paratrăsnet.
2. Structura metalică:
- s-a efectuat sablarea structurii metalice şi aplicarea primului strat de grund la 15 tronsoane din totalul de 20 de tronsoane, pe o suprafaţă de 880 mp din 1100 mp.
3. Soclu şi platforma de acces:
- au fost realizate fundaţiile şi pereţii staţiei de epurare din subsolul soclului;
- echipamentele din subsol au fost amplasate pe poziţie;
- a fost refăcută parţial terasa peste subsolul soclului.
4. Organizarea de şantier la nivelul Crucii Caraiman:
- este executată în proporţie de 99 %.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau