Cifre ALARMANTE: Peste 160.000 de copii nu și-au primit alocațiile în luna noiembrie
Dimensiune font:
Alocaţiile de stat pentru copii plătite în luna noiembrie au însumat 853,252 milioane de lei, suma medie achitată fiind de 237,35 lei de beneficiar, conform datelor centralizate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS), transmite Agerpres.
În noiembrie au beneficiat de acest ajutor social un număr de 3.594.977 de copii. Cei mai mulţi beneficiari au fost înregistraţi în Bucureşti (354.352) şi în judeţele Iaşi (187.259), Suceava (135.485) şi Constanţa (127.008).
La finalul lunii noiembrie erau suspendaţi de la plată 166.882 de beneficiari, cei mai mulţi din Capitală (14.178), respectiv judeţele Iaşi (10.868), Timiş (8.074) şi Suceava (7.883).
Alocaţia are caracter universal şi este acordată copiilor în vârstă de până la 18 ani, precum şi tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani care urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, până la terminarea acestora.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau