Cine este Laura Georgescu, noul preşedinte al CNA
Dimensiune font:
Laura Georgescu a fost aleasă preşedinte al Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), în şedinţa de vineri a Consiliului, care nu a avut un regim public şi în care voturile membrilor au fost secrete.
În urma scrutinului organizat vineri la sediul CNA, Laura Georgescu a fost aleasă preşedinte al CNA, cu nouă voturi "pentru" şi unul "împotrivă". Propunerea va fi trimisă Parlamentului spre validare.
Dacă va fi validată de plenul Parlamentului, Laura Georgescu va fi prima femeie numită preşedinte al CNA.
Laura Corina Georgescu a declarat, pe 23 octombrie, în Comisiile de Cultură din Parlament, că din 1992 până în 2003, a pus, alături de Felicia Meleşcanu, bazele TVR Internaţional, precizând, totodată, că a colaborat cu Florin Călinescu la emisiunea "Chestiunea zilei".
"Din 2003, am trecut de cealaltă parte a baricadei, am intrat pe comunicare şi relaţii mass-media în administraţia publică centrală şi, timp de zece ani, la Guvernul României am făcut comunicare cu Oficiul European de Luptă Antifraudă de la Bruxelles, am realizat foarte multe transmisiuni în direct pe Comunicare, pe Fonduri Europene", a spus ea, precizând că speră să poate aduce un punct de echilibru în CNA.
Sursa: mediafax.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau