CNN: Armata nord-coreeana a rupt armistitiul de pace cu Coreea de Sud
Dimensiune font:
Armata Coreei de Nord a invalidat armistitiul care a pus capat Razboiului Coreean din 1953. Conform CNN, anuntul a fost facut de o publicatie oficiala a guvernului nord-coreean.
Aceasta masura vine la scurt timp dupa ce Coreea de Sud a inceput organizarea unor exercitii militare comune cu Statele Unite ale Americii.
Peste 3.000 de militari ai SUA iau parte la aceste exercitii comune, programul numindu-se "Key resolve".
Conform CNN, Coreea de Nord a numit aceste exercitii care au loc in fiecare an drept "o declaratie deschisa de razboi", insa Coreea de Sud sustine ca i-a anuntat pe vecinii din Phenian ca aceste miscari militare sunt pur "defensive".
China da asigurari ca nu va abandona Coreea de Nord, pledand pentru dialog
Duminica, ministrul chinez de Externe, Yang Jiechi, a declarat ca Beijingul nu va abandona Coreea de Nord, reiterand ca dialogul, nu sanctiunile, reprezinta cea mai buna modalitate pentru a convinge regimul de la Phenian sa renunte la armele nucleare, scrie New York Times, in editia online.
Yang Jiechi a sugerat ca sustinerea pe care China a acordat-o sanctiunilor ONU impotriva Coreei de Nord nu trebuie interpretata ca fiind o schimbare de atitudine.
"Continuam sa credem ca sanctiunile nu sunt scopul actiunilor Consiliului de Securitate ONU si nici o modalitate fundamentala de rezolvare a chestiunilor relevante", a explicat Yang Jiechi.
Dupa ce Coreea de Nord a efectuat al treilea test nuclear, in februarie, China s-a alaturat Statelor Unite si a sustinut inasprirea sanctiunilor ONU impotriva regimului de la Phenian.
Coreea de Nord a avertizat vineri ca va renunta la acordurile de neagresiune semnate cu Coreea de Sud, amenintand ca ar putea lansa un atac nuclear preventiv impotriva Statelor Unite, dupa noua serie de sanctiuni ONU.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau