Cod Galben de ploi şi vijelii în 21 de judeţe şi Bucureşti începând din această noapte, la ora 2.00
Dimensiune font:
Administraţia Naţională de Meteorologie /ANM/ a emis, luni, o atenţionare Cod Galben de ploi şi vijelii valabilă începând din această noapte pentru 21 de judeţe şi municipiul Bucureşti.
Astfel, potrivit sursei citate, în intervalul 26 februarie, ora 2.00 - 27 februarie, ora 15.00, în regiunile sudice va ploua pe arii extinse. Cantităţile de apă vor depăşi 20-25 l/mp, iar în vestul Olteniei şi în sudul Banatului, izolat, se vor cumula peste 40-50 l/mp. Totodată, în zona de munte vor fi mai ales ninsori.
Spre sfârşitul nopţii de marţi spre miercuri şi în prima parte a zilei de miercuri în sudul teritoriului, local, ploile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare.
Vântul va avea intensificări susţinute în sudul Banatului, inclusiv în zona montană şi în Carpaţii Meridionali, unde vitezele vor fi de peste 70-80 km/h, dar local şi temporar şi în Oltenia, Muntenia şi Dobrogea, rafalele vor atinge 50-60 km/h.
AGERPRES
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau