Comisia Europeană NE TOACĂ: România, vizată de mai multe proceduri de infrigement în justiţie, muncă, impozitare și financiar
Dimensiune font:
România este vizată proceduri de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor în domeniul justiţiei, al locurilor de muncă şi drepturilor sociale, al impozitării şi uniunii vamale, respectiv al stabilităţii fianciare, anunță Comisia Europeană.
Comisia Europeană a decis să trimită următoarelor șase state membre ale UE: România, Austria, Italia, Polonia, Suedia și Țările de Jos o scrisoare de punere în întârziere pentru netranspunerea integrală a Directivei privind dreptul de a avea acces la un avocat (Directiva 2013/48/UE).Comisia a decis, de asemenea, să trimită un aviz motivat Slovaciei și un aviz motivat suplimentar Bulgariei. Directiva stabilește norme minime privind dreptul unei persoane suspectate de a avea acces la un avocat în cadrul procedurilor penale și al procedurilor de executare a unui mandat european de arestare, scrie Mediafax.
Proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor prin trimiterea unor scrisori de punere în întârziere au fost demarate pentru România, Belgia, Bulgaria, Cehia, Danemarca, Germania, Estonia, Irlanda, Grecia, Franța, Croația, Italia, Cipru, Letonia, Lituania, Luxemburg, Ungaria, Malta, Țările de Jos, Austria, Polonia, Slovenia, Slovacia și Finlanda, pentru nealinierea mai multor dispoziții naționale la Directiva privind asigurarea respectării aplicării directivei privind detașarea lucrătorilor (2014/67/UE). Directiva privind asigurarea respectării aplicării urmărește să consolideze aplicarea practică a normelor privind detașarea lucrătorilor prin abordarea aspectelor legate de combaterea fraudei și a eludării normelor, de accesul la informații și de cooperarea administrativă dintre statele membre ale UE.
Comisia a decis joi să trimită României o scrisoare de punere în întârziere pentru că nu a permis accesul la ghișeul unic al Uniunii anumitor categorii de întreprinderi care, în mod normal, sunt eligibile în temeiul Directivei TVA. Ghișeul unic al Uniunii este portalul electronic pe care vânzătorii online îl vor utiliza pentru a-și simplifica și respecta obligațiile în materie de TVA aferente vânzărilor lor către consumatori de pe teritoriul UE începând cu 1 iulie 2021, permițându-le să se înregistreze în scopuri de TVA într-un singur stat membru și să declare și să plătească TVA datorată în alte state membre.
Comisia a decis să adreseze avize motivate României, Belgiei, Cehiei, Italiei, Letoniei, Lituaniei, Poloniei, Portugaliei, și Țărilor de Jos pentru netranspunerea în legislațiile lor naționale a normelor revizuite ale UE privind redresarea și rezoluția instituțiilor bancare [Directiva (UE) 2019/879], și anume Directiva privind redresarea și rezoluția instituțiilor bancare II (BRRD II). Această directivă pune în aplicare standardul privind capacitatea totală de absorbție a pierderilor (TLAC) pentru băncile de importanță sistemică globală, adoptat de Consiliul pentru Stabilitate Financiară (CSF), și îmbunătățește aplicarea cerinței minime de fonduri proprii și datorii eligibile (MREL) pentru toate băncile.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau