Presupusul criminal, cetăţeanul turc Aydan Demiran, în vârstă de 50 de ani, a fost arestat marţi după-amiază în timp ce voia să se îmbarce într-un avion cu destinaţia Turcia, a declarat poliţia. În timpul interogatoriului, el ar fi mărturisit crima. Potrivit poliţiei, citate de site-ul ynetnews.com, după ce a strangulat-o, bărbatul a tăiat corpul victimei în bucăţi, pe care le-a pus într-o valiză, pentru a nu fi depistat.
Demiran locuia în Israel de 18 luni şi lucra ca muncitor în construcţii, potrivit poliţiei, citate de Jerusalem Post.
Pentru moment nu s-a stabilit dacă bărbatul a acţionat singur.
Românca a lucrat în Israel ca menajeră în ultimii ani, mai întâi la Haifa, apoi la Tel Aviv, a declarat poliţia.
Cadavrul ei a fost identificat sâmbătă, graţie unor "probe medico-legale găsite la faţa locului", majoritatea probe de ADN. Poliţia din Tel Aviv a contactat Interpol şi poliţia română pentru a găsi familia victimei, în România. Fiica femeii le-a oferit poliţiştilor numărul ei de telefon din Israel, ceea ce a condus la Demiran.
Capul victimei încă nu a fost găsit, dar poliţia susţine că Demiran a oferit informaţii care ar putea conduce la locul unde s-ar afla acesta.
Poliţia a adăugat că încă nu dispune de arma crimei şi nu este sigură cum a îndepărtat Demiran capul de corp.
Femeia a fost găsită sâmbătă după-amiază, după ce un trecător a văzut valiza şi a sunat la poliţie pentru a anunţa prezenţa unui pachet suspect.
Adauga comentariul tau