Daily Mail, articol despre "ghetoul" de la Baia Mare: Mulți români vor să se mute în Marea Britanie
Dimensiune font:
Cotidianul britanic Daily Mail a publicat joi în ediţia electronică un amplu material despre situaţia romilor din ghetoul de la Baia Mare, scandal care datează din vara lui 2011, în contextul îngrijorărilor legate de deschiderea pieţei muncii din Marea Britanie pentru români din 2014.
Peste 500 de familii de romi din regiunea Baia Mare au fost constrânse să locuiască în ghetourile insalubre şi fără apă, energie electrică sau canalizare, situaţie care a provocat un mare scandal, în momentul în care când primarul a decis să ridice unui zid în jurul ghetourilor.
"În astfel de condiţii, nu este deloc surprinzător că mulţi români spun că le-ar plăcea să se mute în Marea Britanie din ianuarie 2014, când vor dobândi dreptul de a locui şi munci acolo, odată ce restricţiile aplicate românilor şi bulgarilor vor fi anulate, în conformitate cu principiul european al «libertăţii de mişcare»", notează Daily Mail.
Primarul Cătălin Chercheş a explicat că situaţia este rezultatul unei strategii mai ample, iar mutarea lor a fost o îmbunătăţire a condiţiilor, în aşteptarea finalizării construcţiilor unor noi locuinţe sociale, care stagnează de ani buni, pentru aceste familii care se chinuie să supravieţuiască de generaţii. El a mutat romii care locuiau în case improvizate în fostele birouri ale fabricii Cuprom, dezafectată după revoluţie.
Această decizie l-a făcut pe Cherecheş unul dintre cei mai populari edili locali din România, o dovadă că "economiile lipsite de vlagă din Europa Centrală pot declanşa soluţii radicale", iar oamenii afectaţi de condiţiile grele de viaţă pot vota politicieni mai radicali, care acţionează împotriva "aparentelor probleme percepute de societate", afirmă Daily Mail. Cherecheş a câştigat alegerile locale cu 86%, la câteva zile după demararea activităţilor de strămutare a romilor.
Organizaţiile pentru apărarea drepturilor omului l-au acuzat pe primarul în vârstă de 33 de ani, cu studii făcute la Viena, de rasism, pentru acţiunile prin care a izolat populaţia de etnie romă în ghetou.
Un pensionar în vârstă de 74 de ani le-a declarat jurnaliştilor că primarul a făcut un lucru bun construind zidul, deoarece copiii romi erau o problemă pentru oraş, în timp ce "mutarea acestora la Cuprom este un lucru şi mai bun pentru oraşul nostru".
În timp ce unii romi declară că sunt recunoscători primarului că i-a ajutat cu o locuinţă, alţii consideră că la Cuprom "este ca un lagăr. (...) Vrem să stăm afară nu putem să stăm în blocuri".
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau