De ce a fost ucis Shinzo Abe. Ce este Secta Moon din care făcea mama lui
Dimensiune font:
Mama bărbatului acuzat de asasinarea lui Shinzo Abe, Tetsuya Yamagami, este membră a Bisericii Unificării, confirmă luni această organizaţie - cunoscută drept și ”secta Moon”. Bărbatul voia să se răzbune pe fostul premier, crezând că acesta era membru al cultului.
Tetsuya Yamagami, în vârstă de 41 de ani, ”viza o anumită organizaţie” şi a decis să-l ucidă pe Shinzo Abe, pentru că el credea că fostul şef de Guvern avea o legătură cu aceasta, anunţa vineri poliţia japoneză.
Presa japoneză a evocat rapid o organizaţie religioasă - fără să o numească - şi scrie că Tetsuya Yamagami o viza pentru că a obţinut donaţii importante de la mama sa, care au pus familia în mare dificultate financiară.
”Mama suspectului Tetsuya Yamagami este din organizaţia noastră şi participă la evenimente ale Bisericii aproape o dată pe lună”, anunţă într-o conferinţă de presă, organizată în pripă la Tokyo, preşedintele aripii japoneze a Bisericii Unificării, Tomihiro Tanaka.
Fostul premier japonez Shinzo Abe a murit, după ce a fost împuşcat în timpul unui discurs electoral
El nu oferă detalii despre donaţiile mamei suspectului, invocând ancheta în curs a poliţiei, în cadrul căreia organizaţia vrea să ”coopereze”. Această femeie a intrat în acest cult în 1998, iar organizaţia a aflat că aceasta se afla în mare dificultate financiară în 2002, potrivit lui Tomihiro Tanaka.
”Nu cunoaştem circumstanţele care au condus această familie la faliment”, declară el. El dă asigurări că donaţiile făcute bisericii se fac în mod voit şi că sumele nusunt impuse.
El subliniază că organizaţia sa este îngrozită de asasinarea lui Shinzo Abe, care nu a a fost ”niciodată” un membru sau consilier al organizaţiei.
Shinzo Abe a murit din cauza rănilor, după ce a fost împuşcat, vineri, în timp ce susţinea un discurs la un miting politic, la Nara (vest), în vederea alegerilor la Senat de duminică.
Ce este Secta Moon
Biserica Unificării a fost fondată în 1954, în Coreea de Sud, de către Sun Myung Moon (1920-2012). Ea este prezentă în principal în Coreea de Sud, dar şi în Statele Unite şi Japonia. Învăţămintele acestui cult - cunoscut prin căsătorii colective în masă - au la bază Biblia şi noi interpretări.
Un personaj foarte controversat, devenit miliardar printr-un vast imperiu economic construit pe această biserică, Moon dă asigurări că a avut, la vârsta de 15 ani, o viziune cu Isus Cristos care l-a îndemnat să-i urmeze misiunea, pentru ca omenirea să ajungă la un stadiu de puritate ”fără păcat”.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau