De ce nu a fost aceeptată Bulgaria în Spațiul Schengen
Dimensiune font:
Preşedintele bulgar Rumen Radev și-a spus părerea despre respingerea aderării Bulgariei la spaţiul Schengen. El a declarat că se aștepta să primească solidaritate, nu cinism. Mai mult, acesta consideră că țara lui este discriminată.
„În locul solidarităţii europene, Bulgaria primeşte cinism”, a scris preşedintele Radev pe conturile sale de Facebook şi Twitter.
Guvernul olandez a decis vineri că va accepta aderarea României şi Croaţiei la spaţiul Schengen, dar nu și a Bulgariei. Premierul olandez Mark Rutte a motivat această decizie prin faptul că „există, teoretic, riscul iniţierii unui flux migrator printr-o ţară” anume. Și cancelarul austriac Karl Nehammer a declarat că țara lui „nu îşi dă consimţământul pentru extinderea spaţiului Schengen către România şi Bulgaria”, acceptând doar aderarea Croaţiei.
El consideră că peste 75.000 de migranţi ilegali care au intrat anul acesta în Austria au trecut prin Bulgaria sau România și că nimeni nu i-a verificat așa cum trebuie. Ministrul bulgar de interne Ivan Demerdjiev a respins aceste acuzații și a declarat că forțele bulgare au tratat această problemă cu seriozitate.
Comisia Europeană a recomandat acceptarea în bloc a Bulgariei, Croaţiei şi României ca noi membre ale spaţiului Schengen, dar răspunsul final se va afla pe 8 decembrie, la Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI), potrivit EFE, citat de Agerpress.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau