Deces suspect la festivalul de tatuaje din Timișoara. Evenimentul a fost amânat, de urgență
Dimensiune font:
Pe data de 12 aprilie, în jurul orei 16:45, s-a produs o tragedie la un festival de tatuaje din Timișoara. Un tânăr de 23 de ani a murit, după ce i s-a făcut rău în salon. Polițiștii Secției 4 au venit imediat și au confirmat decesul. O anchetă este în desfășurare.
A venit și o ambulanță la locul faptei, așa cum prevede procedura. Medicii au aplicat manevrele de resuscitare, dar fără efect. Incidentul a avut loc la Iulius Town, la Timișoara International Tattoo Convention. Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru a afla care a fost cauza decesului.
„La data de la 12 aprilie 2024, în jurul orei 16:45, polițiștii Secției 4 Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că într-o societate comercială dintr-un complex comercial de pe raza municipiului Timișoara, unui tânăr în vârstă de 23 de ani i s-ar fi făcut rău în incinta unui salon de tatuaj.
Ajungi la fața locului, polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă, din păcate medicul de pe ambulanță sosit la fața locului, declarând decesul acestuia. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, a transmis IPJ Timiș.
Festivalul de tatuaje, amânat
Mulți se așteptau ca după o asemenea tragedie, festivalul de tatuaje să fie închis, dar nu, Evenimentele care au fost programate pentru data de 12 aprilie au fost amânate pentru 13 aprilie, ora 11. Organizatorii nu au dat mai multe date despre decesul tânărului.
„Dorim să vă anunțăm că evenimentele programate pentru ziua de vineri se amână pe mâine din cauza unui incident neprevazut independent de voința noastră. Publicul este așteptat începând cu sâmbătă 13 aprilie, ora 11. Mulțumim”, transmit reprezentanții Timisoara International Tattoo Convention.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau