Descinderi în cazul hoţilor de tablouri. Poliţiştii percheziţionează casa unuia dintre suspecţi
Dimensiune font:
Mai multe percheziţii au loc, marţi dimineaţă, în localitatea tulceană Carcaliu, în cazul hoţilor de tablouri din Olanda.
Poliţiştii au descins la mătuşa unuia dintre suspecţi.
Pe 22 ianuarie, Judecătoria Sectorului 5 a arestat, la cererea procurorilor DIICOT, trei români, suspectaţi că ar fi autorii jafului de la muzeul Kunsthal din oraşul olandez Rotterdam, care au sustras, printre altele, opere de mare valoare semnate de Picasso, Matisse, Monet şi Gauguin.
Mai multe tablouri de mare valoare au fost furate din muzeul Kunsthal din Rotterdam, o instituţie care expune mai ales opere semnate de Pablo Picasso şi Vincent Van Gogh, anunţa, pe 16 octombrie 2012, poliţia olandeză.
Românii au participat în calitate de complici la infracţiune, fiind depistaţi de curând de DIICOT Braşov în colaborare cu DIICOT Constanţa după ce procurorii au primit semnalmentele acestora.
Autorii furtului din octombrie 2012 de la muzeul Kunsthal din Rotterdam au vrut să incendieze tablourile din cauza situaţiei generate, au precizat reprezentanţii DIICOT. Aceştia au declarat că există o interceptare în acest sens.
Sursa: antena3.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau