Descoperirea pe care nici un om nu şi-o putea explica. Sute de schelete umane, descoperite sub gheaţa unui lac
Dimensiune font:
La o altitudine de circa 5000 metri deasupra mării, chiar în inima Munților Himalaya, se află o vale misterioasă. În 1942, un pădurar din Roopkund, India, a trecut prin această vale și pentru că gheața se topise a făcut o descoperire macabră. Aproximativ 300 de schelete umane erau împrăștiate în toate direcțiile. Şocat pădurarul a alertat imediat autoritățile locale, care au presupus că schelete umane aparțin soldaţilor japonezi care intenționau să invadeze India. Armata britanică aflată în India a împânzit întreaga zonă și o echipă de cercetători a început să deslușească misterul.
În cele din urmă s-a stabilit ca scheletele nu aparțineau japonezilor pentru că erau mult mai mici. Și atunci cui au aparținut și ce s-a întâmplat în acea vale unde au murit subit peste 300 de oameni?
Prin anii 1960 se ştia doar că oasele erau destul de vechi, părul, carnea şi oasele observându-se destul de bine datorită aerului uscat și rece, dar nu se putea estima perioada când acest incident groaznic a avut loc. Nimeni nu avea nicio idee despre ce ar fi putut să-i ucidă pe cei 300 de oameni care se aflau în această vale. Mai multe teorii au fost lansate cu privire la ceea ce se putea petrece acolo, dar până la acea vreme niciuna nu era concludentă.
În 2004 o nouă expediție a fost lansată în India pentru a elucida misterul celor 300 de schelete. În urma analizelor s-a putut stabili că ele datau din secolul al al IX-lea. Bazându-se pe probele ADN oamenii de știință au stabilit că au existat două grupuri distincte, unul mai mare care era de fapt un trib migrator și altul mai mic aparținând localnicilor care au fost angajaţi precum ghizi.
Inelele, suliţele, pantofii de piele și ciomegele de bambus găsite de experţi au dus la concluzia că cele 300 de persoane tranzitau zona și erau însoțite de un mic grup de șerpași. Cea mai mare provocare a cercetătorilor a fost să descopere cum au murit aceşti oameni și ce a putut să le provoace moartea atât de rapid. Toate craniile prezentau mici fisuri, ceea ce i-a făcut pe specialiști să creadă că niște obiecte rotunde, de dimensiuni mici, au căzut din cer și astfel oamenii au murit.
antena3.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau