Directorul Centrului de Pregătire Buşteni, despre cazul elevei care a căzut de la etajul unei vile: Organizarea taberei nu este în atribuţiile noastre

default

Dimensiune font:

| 08-01-2013 14:46

Reprezentanţii Centrului de Pregătire pentru Personalul din Industrie Buşteni, unde era cazată eleva care a ajuns la spital în comă după ce a fost găsită căzută în faţa clădirii, afirmă că reponsabilitatea organizării taberelor nu revine centrului, ce "poate prelua prelua acţiuni în scop educativ".

 

"Instituţia noastră are excedent de cazare şi masă şi putem prelua aceste tabere, ca fiind acţiuni în scop educativ, dar partea de organizare a taberei nu ne aparţine nouă, şi celor care le organizează", a declarat Irinel Iţă, directorul Centrului de Pregătire pentru Personalul din Industrie Buşteni, aflat în subordinea Ministerului Economiei.

El a mai spus că incidentul s-a petrecut pe timpul nopţii, când toţi copiii dormeau, şi că nu are informaţii despre ceea ce s-a întâmplat.

O elevă de 13 ani din Capitală a ajuns la spital în stare critică, marţi dimineaţă, după ce ar fi căzut de la etajul al treilea al clădirii unde era cazată, fiind găsită căzută de către un profesor.

Directorul Serviciului de Ambulanţă Prahova, Daniel Nicolae, afirma că fata avea hipotermie severă, temperatura corpului fiind de 19,5 grade, şi că are şanse minime de supravieţuire.

Directorul Serviciului de Ambulanţă Prahova mai spunea că adolescenta ar fi stat în zăpadă foarte mult timp, încă din cursul nopţii, ambulanţa fiind solicitată la faţa locului la ora 7.28 şi ajungând în jurul orei 7.40, când au început şi manevrele de resuscitare, care continuă şi acum.

Potrivit reprezentanţilor Spitalului din Sinaia, unde a fost dusă adolescenta, aceasta este în comă, fiind menţinută în viaţă cu ajutorul aparatelor.

Incidentul a avut loc într-o clădire a Centrului de Pregătire pentru Personalul din Industrie, aflat în subordinea Ministerului Economiei. Clădirea se află pe strada Paltinului din Buşteni, iar conform site-ului Centrului de Pregătire pentru Personalul din Industrie (CPPI), instituţia este subordonată Ministerului Economiei, fiind finanţată integral din venituri proprii, şi are ca obiect principal de activitate "formarea profesională continuă a adulţilor".

Potrivit unor surse locale, în tabără se aflau aproximativ 16 copii olimpici la matematică.

Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Prahova, Horia Toma, afirma că tabăra este organizată printr-o asociaţie nonprofit a profesorului Mircea Lascu din Zalău, care conduce şi editura Gil, specializată în tipărirea de carte şcolară.

Potrivit lui Horia Toma, elevii se înscriau online în tabăra organizată de acest profesor, care era destinată copiilor olimpici la matematică.

Primele informaţii arată că organizatorul, profesorul Mircea Lascu, era singurul însoţitor al elevilor şi că avea contract cu Centrul de Pregătire pentru Personalul din Industrie pentru organizarea acestei tabere, care nu are niciun fel de autorizaţie de la Ministerul Educaţiei.

Potrivit site-ului editurii Gil, tabăra se numeşte "Math-time Buşteni", a început în 3 ianuarie şi durează până în 12 ianuarie. O a doua serie a acestei tabere este programată pentru luna august a acestui an.

Editura Gil a fost înfiinţată la Zalău în 1993, iar profesorul Mircea Lascu are 55 de ani. De asemenea, profesorul deţine şi asociaţia nonprofit "Math Time", care organizează tabăra de matematică.

Sursa: mediafax.ro

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com, organizează în data de 31.01.2025, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 26.770 mp, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, zona Dedeman 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 26.770 mp, situată în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: se obține gratuit, atât de la sediul autorității, cât și de pe site-ul autorității 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 23.01.2025, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 31.01.2025, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 31.01.2025, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro
ANUNȚ DE PARTICIPARE LA LICITAȚIE PUBLICĂ privind închirierea prin licitație publică a două spații ce aparțin domeniului public al Comunei Tămășeni, Jud. Neamt. 1.Informații generale privind autoritatea contractantă in special denumirea,codul de identificare fiscală, adresa,numărul de telefon,fax și/sau adresa de e-mail,persoană de contact:Comuna Tămășeni, strad Unirii, nr.157 județul Neamț, telefon: 0233749494, fax: 0233749333 e –mail: primariatamaseni@yahoo.com.Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică,in special descrierea bunurilor care urmează să fie concesionate:Spațiu în suprafață de 118,53 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț. Închirierea se va realiza conform HCL nr.66/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. Spațiu în suprafață de 117,45 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț.Închirierea se va realiza conform HCL nr.67/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. 2.Informații privind documentația de atribuire : se regăsesc in caietul de sarcini. 2.1.Modalitatea sau modalitațile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar din documentația de atribuire:la sediul Comunei Tămășeni sau în baza unei solicitari scrise sau in format electronic adresate către Primăria comunei Tămășeni.2.2.Denumirea si datele de contact ale compartimentului de la care se pot obține un exemplar din documentația de atribuire: Primăria comunei Tămășeni, Compartiment administrare domeniul public și privat, fond funciar, cadastru și resurse umane.2.3.Costul si condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ: 10,00 lei poate fi achitat in numerar la casieria unitații.2.4.Data–limită de pentru solicitarea clarificărilor 08.01.2025 ora 12:00.3.Informații privind ofertele:3.1.Data-limită de depunere a ofertelor : 15.01.2025 ora 10:00.3.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț, la registratură.3.3.Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: 2 exemplare. 4.Data si locul la care se va desfașura sedința publică de deschidere a ofertelor: 16.01.2025 ora 10:00, Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț.6.Denumirea, adresa, numărul de telefon și /sau adresa de e-mail ale instanței competente in soluționarea litigiilor apărute si termenele pentru sesizarea instanței : Judecătoria Roman, Piata Roman Voda nr. 1 cod postal 611022 telefon 0233 743858 fax 0233 742583 , e-mail : jud – roman@just.ro. 7.Data transmiterii anunțului de licitație către instituțiile abilitate in vederea publicării: 17.12.2024. Primar, Lucaci Stefan
Atenție, români: O CLIPĂ de gelozie vă poate costa șapte ani de închisoare!
25/12/2019 11:09

Tot mai multi romani au descoperit in ultimul an că sunt spionati de partenerii de viată cu ajutorul unor programe informatice. Desi folosirea lor este ilegală, sute de astfel de aplicatii pot fi descărcate ...

Cine sunt moștenitorii lui Nicolae Ceaușescu și ce drum au ales în viață?
21/11/2019 08:26

    Nicolae si Elena Ceausescu au avut impreună trei copiii, Valentin, Zoia si Nicu. Dintre acestia, astăzi doar Valentin mai trăieste. Rudele fostului dictator au preferat de-a lungul ...

BOMBA ATOMICĂ în justiția română DETONATĂ de Comisia Europeană - Ce a stabilit privind deciziile CCR
12/11/2019 11:29

Comisia Europeană a răspuns intr-un prim caz in care instanta supremă a transmis Curtii de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) si in general arată că deciziile Curtii Constitutionale a Romaniei nu contravi ...

O femeie de 79 de ani a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit niste pisici din vecini
02/08/2019 11:24

 Nancy Segula, o americanca de 79 de ani din Garfield Heights, Ohio, a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit pisici, chiar daca fusese atentionata in mod repetat sa inceteze. Totul a inceput ...

Românii, JEFUIȚI pe autostradă cu metoda
08/07/2019 19:49

  Din cele povestite de bărbatul care era să cadă pradă hotilor, doi indivizi circula cu o dubă de Bulgaria si pandesc masini lăsate descuiate sau cu soferi care se odihnesc. Acestia deschid portier ...

Demonstraţie VIDEO. Cum poate fi FRAUDATĂ extragerea loto
22/04/2018 20:00

 Un roman a demonstrat insă că extragerile loto pot fi măsluite cu ajutorul energiei electrostatice. El şi-a confecţionat propria urnă, asemănătoare cu cea din care au loc extragerile la Loteria Ri ...

  Anunţuri de cazare false, pe OLX (MERCADOR) si Tocmai.ro. Au rămas fără bani şi fără cazare! NOI ÎNŞELĂTORII PE LITORAL:
13/12/2015 22:30

 Două familii, din Bucureşti şi Iaşi, au căzut in plasa unor astfel de escroci şi in loc să petreacă o săptămană de vis pe litoral, au rămas şi fără bani, şi fără cazare, scrie cugetliber ...

Lucrare de control! Ce mesaj a putut să-i lase o profesoară de matematică unei eleve care nu a găsit rezolvare la exercițiu
06/01/2015 19:27

 "Scoateti o foaie de hartie!", vă sună cunoscut, nu-i asa? Ei bine, această metodă destul de temătoare pentru elevi s-a păstrat din generatie in generatie. Doar că in prezent, imaginatia ...

La un pas de moarte în DIRECT după ce un aruncător de CUŢITE şi-a greşit ŢINTA VIDEO
06/01/2015 16:01

 În timpul unui spectacol transmis in direct in Lituania, spectatorii au privit inmărmuriţi cum asistentul unui maestru a fost de două ori pe punctul de a fi grav rănit sau chiar ucis. Două cuţ ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei