DNA a cerut închisoare cu executare pentru fostul procuror Emilian Eva / Instanța a rămas în pronunțare
Dimensiune font:
Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut închisoare cu executare în cazul fostului procuror Emilian Eva, anunță Antena3. Acesta este acuzat de comerţ ilegal cu tablouri, dar şi fapte de corupţie.
Procurorii DNA au cerut ca Eva să fie condamnat pentru luare de mită în formă continuată, mita reprezentând o parte din tablourile date de medicul Dan Tesloianu.
La acest ultim termen, care a avut luni, doi dintre martorii ce au fost audiaţi la ÎCCJ au fost aduşi cu mandat. Instanţa a vrut să se asigure că aceştia nu vor lipsi de la interogatoriu.
Unul dintre aceştia este afaceristul Giani Canschi, un apropiat al fraţilor Eva. Instanţa supremă a rămas în pronunţare, iar decizia va fi definitivă.
Înalta Curte de Casație și Justiție a reluat în decembrie 2022 judecarea procesului în care ex-procurorul DNA Emilian Eva a fost condamnat pentru corupție.
Procesul a fost suspendat în 2018, după ce Eva a cerut sesizarea CJUE în legătură cu dreptul judecătorilor de a nu respecta deciziile CCR, fără să fie sancționați disciplinar.
La fond, Emilian Eva a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de 2 ani și 11 luni cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și operațiuni financiare incompatibile cu funcția.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau