Doi angajaţi CFR, cercetaţi penal: Au fost prinşi furând motorină
Dimensiune font:
Doi angajaţi ai CFR din Sălaj sunt cercetaţi penal pentru delapidare şi abuz în serviciu după ce au fost prinşi de poliţişti, vineri, în timp ce furau motorină dintr-un automotor.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Sălaj, Tincuţa Dumuţa, a declarat corespondentului MEDIAFAX că poliţştii de la Biroul Judeţean de Transporturi Feroviare au organizat o acţiune pentru prevenirea şi combaterea furturilor de carburanţi din automotoarele şi locomotivele CFR, cu această ocazie fiind prinşi în flagrant doi bărbaţi care sustrăgeau motorină dintr-un automotor oprit în Halta CFR Derşida şi care circulă pe relaţia Jibou - Satu Mare.
"La faţa locului, poliţiştii au găsit două recipiente de 60 de litri fiecare, într-unul fiind circa 30 de litri de motorină, sustraşi din rezervor. De asemenea, poliţiştii au constatat că pentru deschiderea rezervorului a fost rupt sigiliul aplicat în Secţia de Exploatare Locomotive Călători Jibou", a spus Dumuţa.
Ea a afirmat că cei doi bărbaţi, angajaţi ai CFR, sunt cercetaţi penal pentru delapidare, abuz în serviciu contra intereselor publice, complicitate la delapidare şi pătrundere în zona de siguranţă a căii ferate.
Cei doi angajaţi ai CFR au 36 ani şi 43 de ani, fiind din localităţile Jibou şi Derşida, judeţul Sălaj.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau