DOSARUL TRANSFERURILOR: Şapte inculpaţi vor da declaraţii la ICCJ. Ioan Becali refuză
Dimensiune font:
Şapte dintre cei opt oameni de fotbal inculpaţi în dosarul transferurilor de jucători au arătat marţi, la instanţa supremă, că vor da declaraţii în faza judecării recursului în acest caz, în vreme ce Ioan Becali le-a spus magistraţilor că se prevalează de dreptul la tăcere.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a reluat, marţi, judecarea recursului în acest dosar.
Instanţa le-a cerut celor opt să precizeze dacă vor să dea declaraţie, iar George Copos, Gigi Neţoiu, Gheorghe Popescu, Mihai Stoica, Cristi Borcea şi Victor Becali le-au arătat judecătorilor că vor să facă acest lucru în faza recursului.
La rândul său, Jean Pădureanu a arătat că ar dori să dea o declaraţie, însă nu la termenul de marţi, din cauza unor probleme de sănătate.
Ioan Becali, în schimb, a spus că se prevalează de dreptul la tăcere şi nu doreşte să dea nicio declaraţie.
La rândul său, instanţa a constatat că la termenul de marţi există un viciu de procedură privind citarea uneia dintre părţi, motiv pentru care a amânat din nou dezbaterile, pentru 16 aprilie.
În 19 februarie, ICCJ a respins cererea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) privind aplicarea interdicţiei de a nu părăsi ţara pentru cei opt oameni de fotbal judecaţi în dosarul transferurilor de jucători. Decizia poate fi contestată la completul de cinci judecători al ICCJ.
DNA a cerut interdicţie de a părăsi ţara în cazul celor opt inculpaţi motivând, printre altele, că aceştia au început să înstrăineze bunurile pe care le deţin sau să facă cereri de intrare în insolvenţă a cluburilor de fotbal.
Tribunalul Bucureşti i-a achitat, în 3 aprilie 2012, pe toţi cei opt inculpaţi din dosarul transferurilor de jucători. Decizia a fost contestată de procurorii DNA la Curtea de Apel Bucureşti, care, în 12 noiembrie 2012, i-a condamnat pe toţi cei opt oameni de fotbal la pedepse cu închisoarea, cu suspendare sau cu executare.
Toţi cei opt oameni de fotbal au contestat decizia Curţii de Apel Bucureşti la instanţa supremă, care va da o sentinţă definitivă în acest dosar.
Cei opt oameni de fotbal au fost deferiţi justiţiei în 2 octombrie 2008, de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în legătură cu efectuarea de tranzacţii ilegale la transferurile unor fotbalişti către cluburi din străinătate, ceea ce a produs un prejudiciu total de aproape 1,5 milioane de dolari în dauna statului şi de peste 10 milioane de dolari în dauna a patru cluburi de fotbal.
În rechizitoriul DNA sunt prezentate 12 transferuri ale unor fotbalişti români efectuate de la cluburile Dinamo Bucureşti, Rapid Bucureşti, Gloria Bistriţa şi Oţelul Galaţi către cluburi din străinătate, în perioada 1999 - 2005.
Este vorba despre transferurile jucătorilor Cristian Dulca - realizat în ianuarie 1999, de la clubul de fotbal Rapid Bucureşti la clubul sud-coreean Pohang Steelers, Iulian Arhire - de la clubul Oţelul Galaţi la Pohang Steelers, realizat în martie 1999, Cosmin Contra - de la Dinamo la Deportivo Alaves, realizat în iunie 1999, Ionel Ganea - de la clubul de fotbal Gloria Bistriţa la VfB. Stuttgart, din iulie 1999, Paul Codrea - de la Dinamo Bucureşti (împrumutat la FC Argeş Dacia Piteşti) la Genoa Cricket and Spa din Italia, realizat în ianuarie 2001, Florin Cernat - din februarie 2001, de la Dinamo Bucureşti la Dinamo Kiev din Ucraina, Bogdan Mara - din iulie 2001, de la Dinamo Bucureşti la Deportivo Alaves, Nicolae Mitea - din august 2003, de la Dinamo la Ajax Amsterdam, Lucian Sânmărtean - din august 2003, de la Gloria Bistriţa la Panathinaikos Atena, Florin Bratu - din septembrie 2003, de la Rapid Bucureşti la Galatasaray Istanbul, Dan Alexa - de la Dinamo Bucureşti la Guoan Beijing, în Republica Populară Chineză, realizat în luna iunie 2004 şi Adrian Mihalcea - din iulie 2005, de la Dinamo Bucureşti, la Chunnam Dragons din Coreea de Sud.
Sursa: mediafax.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau